Categories: Sport

Cupa Minerul la tir cu arcul a rămas la Aninoasa

Nicolae Gavrea

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea clubului de tir cu arcul Minerul Aninoasa. Cu această ocazie, la baza Arena a avut loc o nouă ediţie a tradiţionalei competiţii Cupei Minerul, la care au participat nouă cluburi din România şi peste 60 de concurenţi.

S-a concurat la categoriile de arc olimpic, arc compound, bow hunting, barebow şi arc tradiţional, la cinci categorii de vârstă. În urma acestor rezultate, Trofeul Cupa Minerul a rămas la Aninoasa, locul doi la competiţia cluburilor fiind câştigat de clubul CS Besta Bucureşti, iar locul trei de CSS Rădăuţi. Premiile au fost asigurate de către DJTS Hunedoara şi Primăria Aninoasa, iar în perioada următoare sportivii din Aninoasa vor participa la Campionatele Naţionale de Field de la Tg. Mureş, la Campionatele Naţionale de copii şi juniori de la Rădăuţi, iar componenţii lotului naţional vor participa la Campionatele Europene din Polonia.
Revenind la competiţia de la Aninoasa, sportivii legitimaţi la SCM Deva – CSO Aninoasa au câştigat în total 17 medalii, din care cele de aur au revenit sportivilor Beatrice Mikloş (arc olimpic senioare) şi Ghenadie Iepuri (arc olimpic seniori), Gigi Puşcă (arc compound seniori), Eduard Mikloş (arc compound cadeţi), Dacian Ranca (Barebow seniori), Flavius Tănăsescu (arc olimpic cadeţi), Tamaş Moreh (arc olimpic juniori 2) şi Ioana Puşcă (arc olimpic copile).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

2 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

2 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

2 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

2 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

2 ore ago

Sfântă Liturghie aniversară. Comunitatea din Rapoltu Mare l-a sărbătorit pe părintele paroh Mircea Costa

Magdalena Șerban Părintele Mircea Costa, parohul eno­ri­așilor greco-catolici din Rapoltu Mare, a fost sărbătorit duminică,…

2 ore ago