Categories: Sport

Cupa liceelor BIG FM la futsal, ediţia a IX-a

Nicolae Gavrea

Astăzi vor debuta la Sala Sporturilor din Deva, întrecerile celei de a noua ediţii a tradiţionalei competiţii fotbalistice Cupa liceelor BIG FM la futsal, care reuneşte la start şi în acest an opt formaţii.

Întrecerile se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, cu semifinale şi finale, iar programul meciurilor din debutul acestei competiţii a fost stabilit în urma tragerii la sorţi, la care au participat organizatorii, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, precum şi jurnalişti.
Astăzi, cu începere de la ora 16 (programul a fost modificat la cererea echipelor, mulţi elevi fiind prinşi în examenele de bacalaureat), se va disputa întâlnirea dintre Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva şi CNS „Cetate” Deva, iar de la ora 17 se vor întâlni CN „Decebal” Deva şi CT Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Deva.
Marţi, în cea de a doua zi a competiţiei, de la ora 14 vor juca CN „Matei Corvin” din Hunedoara şi CT Transilvania Deva, iar de la ora 15 se va disputa partida dintre CN Pedagogic „Regina Maria” Deva şi CT de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria.
Miercuri, de la ora 13.00, în prima semifinală, se vor întâlni câştigătoarele partidelor disputate luni, iar de la ora 14.00, în cel de-al doilea meci al zilei, vor juca învingătoarele din ziua de marţi.
Partidele pentru stabilirea clasamentului sunt programate joi, când de la ora 19.00, în finala mică, se vor întâlni formaţiile învinse în semifinale, iar de la ora 20.00 se va desfăşura meciul care va desemna câştigătoarea celei de-a IX-a ediţii a competiţiei de fotbal în sală „Cupa Liceelor BIG FM”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

21 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

21 de ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

21 de ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

21 de ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

21 de ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

21 de ore ago