Categories: Sport

Cupa Europei la judo aduce medalii de bronz pentru junioarele din Deva

Nicolae Gavrea

România a participat cu o delegaţie de 17 sportivi la întrecerile din acest an ale Cupei Europei la judo pentru juniori, competiţie organizată la Paks, în Ungaria, şi la care au fost prezenţi circa 250 de sportivi.

Reprezentantele Centrului Naţional feminin de judo de la Deva, cele două sportive legitimate la SCM Deva, au reuşit un concurs bun şi la final ambele au urcat pe podiumul de premiere. La categoria -44 kg, Anna Melnic a câştigat la mare luptă medalia de bronz , în meciul disputat cu unguroaica Patricia Szladovics, iar medalia de aur a fost cucerită de Kateryna Sablieva.
Cea de a doua medalie de bronz pentru România a fost obţinută de Olga Severin la categoria -63 kg, după o luptă câştigată cu Maeve Couglan (Australia). Aurul a revenit italiencei Flavia Favorini.
Cele două sportive de la clubul devean, pregătite de antrenorii Ramona Enache, Mugurel Ciuşcă şi Dan Gârbovan, au rămas în Ungaria pentru un stagiu internaţional care se va încheia mâine, după care se vor deplasa la Praga, la o nouă etapă din cadrul turneului european, pentru ca apoi, la mijlocul lunii august, să fie prezente la Cupa Europei de la Cluj Napoca.
Aşa cum ne-a comunicat coordonatorul Centrului Naţional de Judo de la Deva, prof. Mugurel Ciuşcă, cele două sportive se pregătesc pentru Campionatele Europene de judo programate anul acesta în luna septembrie la Sofia şi pentru Mondialele de juniori din Bahamas.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

3 minute ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

5 minute ago

Drumul spre stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

27 de minute ago

Bărbat din Vâlcea, reținut de polițiști după ce ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani din Deva

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru…

32 de minute ago

Un pensionar din Deva care a atacat cu un cuțit o familie și doi polițiști a scăpat de închisoare, dar va fi internat pe viață într-un ospiciu

Judecătoria Deva a decis apli­carea unei măsuri de siguranță medicală, după ce medicii legiști au…

33 de minute ago