Categories: Comunitate

Cum vede primarul din Toteşti ecoturismul în Ţara Haţegului

Magdalena Şerban

În vederea atragerii vizitatorilor şi a promovării bogatului potenţial local, prin Asociaţia de Turism Retezat şi Parcul Naţional Retezat, în Ţara Haţegului se derulează un proiect pentru obţinerea certificării de destinaţie eco a zonei, cu recunoaşterea oficială a Autorităţii Naţionale pentru Turism. Astfel, se urmăreşte semnarea unui parteneriat între autorităţi publice, producători autohtoni, asociaţii şi diferite entităţi juridice care vor să se implice, dar şi educarea comunităţii în spiritul „eco“.

„Împreună cu alţi colegi, analizăm situaţia, pentru a vedea tot ceea ce implică, astfel încât să nu cumva să transformăm Ţara Haţegului într-o zonă de constrângere pentru localnici. Nu doresc ca locuitorii comunei noastre să fie nevoiţi să achite taxe suplimentare pentru autorizaţii de construcţie, sau să se împiedice de noi obstacole birocratice, adică de tot felul de avize. De exemplu,  orice localnic care vrea să-şi facă o anexă gospodărească, are nevoie de un aviz al reţelei ecologice europene Natura 2000, asta fiind în defavoarea lui şi presupunând o cheltuială în plus. Ecoturismul se pretează foarte bine microregiunii noastre şi e binevenit, dar trebuie să luăm în calcul şi aceste aspecte care se răsfrâng asupra populaţiei. În schimb, pe partea de promovare ecoturistică, ar exista avantaje majore. Dezvoltându-se turistic întregul areal, avem de câştigat atât din punct de vedere economic, cât şi al deschiderii pe plan internaţional. Avem o zonă cu tradiţii vechi, cu o istorie aparte, obiective turistice unice şi, nu în ultimul rând, o bogată moştenire gastronomică. Dar repet: trebuie gândit un echilibru, ca să nu existe riscul să îngreunăm birocratic ori financiar, comunităţile din care facem parte”, este de părere Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
De precizat că din cele 11 zone din România care au intrat în competiţia de proiecte, doar şapte vor primi certificarea. Criteriile de departajare sunt numeroase şi fac referire la aspecte cum ar fi, de exemplu, utilizarea parţială a unor surse de energie alternativă, managementul deşeurilor şi conservarea mediului. Acestea au fost elaborate pe baza celor dezvoltate de Consiliul Global de Turism Durabil şi a Standardelor Europene de Ecoturism de către Grupul de lucru interministerial pentru dezvoltarea ecoturismului în România.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nici Totestiul nu a scapat de birul instituit de putere (PSD) prin intermediul Mesagerului Hunedorean. Mai da harnici mai sunteti.

  • Totesti = ecoturism
    Bosorod = marea curatenie
    Mesagerul = jecmaneala
    PSD = Trai neneaca
    DNA = Somn de voie
    Noi = mucles

Recent Posts

Bărbat urmărit internațional la solicitarea autorităților judiciare maghiare, depistat în trafic de polițiștii hunedoreni

Un hunedorean în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

23 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

23 de ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

23 de ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

23 de ore ago