„Este un eveniment organizat de Clubul copiilor din satul Tâmpa, în colaborare cu firma DHS, dedicat Zilei Copilului, care constă în probe sportive şi de dans. În total, vor fi angrenaţi în aceste activităţi 150 de copii, cu vârste cuprinse între patru şi 13 ani. Dar, pentru că s-au anunţat temperaturi ridicate, îi aşteptăm la eveniment pe toţi cei care doresc să petreacă o zi în aer liber, cu mişcare şi relaxare şi, de ce nu, cu o baie în Râul Strei”, a declarat Florin Alba (foto), primarul comunei Băcia.
Programul evenimentului începe la 09.30 cu un număr de dans popular şi o demonstraţie de karate, ambele susţinute de copiii de la Clubul din Tâmpa. Vor urma probele sportive de aruncare a mingii la ţintă, de îndemânare pe bicicletă şi de găsirea comorii, apoi cele de dansuri moderne. Câştigătorii probelor vor fi premiaţi, iar organizatorii au pregătit şi o surpriză dulce la finalul evenimentului. (N. Bumbac)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
View Comments
Parca aveti mai multe proiecte destinate copiilor de cand o ``cocositi`` pe noua educatoare Andreea. Felicitari domnule primar!