Categories: ActualitateFlash

Cum poate ajuta DNA Consiliul Judeţean să recupereze două milioane de lei

Sorina Popa

Reabilitarea Drumului Judeţean care duce la Sarmizegetusa Regia a adus şi un dosar la DNA pentru foşti şefi ai Consiliului Judeţean şi salariaţi din instituţie. Asta, deoarece a fost depusă o reclamaţie cum că investiţia nu s-a făcut aşa cum ”scria” la proiect. Dar, surpriză, DNA a clasat dosarul şi a ”decretat” că totul a fost efectuat cu respectarea legii.
Cel puţin aşa a declarat, ieri, Costel Avram, administratorul public al judeţului nostru.

A dat în judecată ministerul pentru recuperarea banilor
Reamintim că magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au respins cererea făcută de Consiliul Judeţean Hunedoara de recuperare de la Ministerul Fondurilor Europene a celor două milioane de lei plătite pentru neregulile constatate la reabilitarea drumului către Sarmizegetusa Regia.
În fapt, Ministerul Dezvoltării a cerut Consiliului Judeţean Hunedoara să returneze suma de două milioane de lei, pentru neregulile constatate la construcţia respectivă şi nerespectarea proiectului tehnic. Consiliul a dat banii şi apoi a acţionat în instanţă ministerul pentru recuperarea lor. La Curtea de Apel Alba Consiliul Judeţean a pierdut, dar mai are o cale de atac, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Salvarea vine, credeţi sau nu, de la DNA! De ce? Iată ce spune Costel Avram în legătură cu acest subiect:
”Adrian David era la şefia Consiliului Judeţean când s-a tăiat panglica la acest drum. Din păcate, drumul, de la inaugurare a fost cu petice, nu a fost ceea ce trebuia. Cei de la minister au dat 25 la sută corecţie financiară, pentru neregulile găsite la investiţie. Actuala conducere a plătit problemele vechii conduceri a instituţiei, a PNL. Şi DNA a deschis un dosar în acest caz, în urma unei reclamaţii. Cei de la DNA au făcut o expertiză, cu specialişti. Expertiza DNA a clasat dosarul. Expertiza a arătat că sunt mai puţini cu 10 mc de beton pe drum, în schimb sunt alte lucrări de 10 ori mai mult decât era prevăzut în proiect. Noi am dat în judecată Ministerul Fondurilor Europene pentru recuperarea celor două milioane de lei. Vom ataşa şi expertiza DNA, şi sigur vom câştiga până la urmă. Actuala conducere a Consiliului Judeţean nu are nici o legătură cu investiţia respectivă. Dar, când preiei o instituţie, iei şi lucrurile bune şi pe cele rele”.
Reabilitarea DJ 705 A trebuia să se finalizeze în 2015, dar lucrările s-au prelungit încă un an. SC Trans Construct Import Export SRL a câştigat lucrarea. După inaugurarea din 2016, viiturile şi alunecările de teren au produs pagube importante pe şoseaua construită cu fonduri europene.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu cred ca vor recupera banii... sau cand ii vor recupera, va fi deja prea tarziu si vor fi folositi in cu totul alte scopuri - cel putin o parte din ei :)

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

19 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

19 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

19 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

22 de ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

22 de ore ago