Cine a greşit la drumul către Sarmizegetusa Regia?

Sorina Popa

Ieri s-a derulat un nou termen în dosarul de la Curtea de Apel Alba Iulia privind cererea Consiliului Judeţean Hunedoara de anulare a unui act administrativ al Ministerului Dezvoltării Regionale.

A cerut anularea actului în instanţă
Ministerul respectiv a stabilit, în cazul reabilitării Drumului Judeţean 705A, care duce la cetatea Sarmizegetusa Regia, o corecţie de aproape 2 milioane de lei. Adică, potrivit reprezentanţilor ministerului, CJ Hunedoara a plătit suma de 2 milioane de lei constructorului, deşi lucrările erau considerate neeligibile. Din acest motiv, administraţia judeţeană a solicitat anularea actului administrativ cu pricina în instanţă. Ieri a avut loc un nou termen la Curtea de Apel Alba Iulia, dar a fost amânat pentru 20 mai 2019, din cauză că a lipsit raportul de expertiză judiciară în specialitatea construcţii.

I-a plătit constructorului
Potrivit lui Daniel Dan, secretarul judeţului Hunedoara, ministerul de resort a făcut corecţia respectivă, pentru că a considerat că este vorba de o lucrare neeligibilă şi că nu a fost respectat proiectul tehnic, folosindu-se piatră de râu, şi nu piatră din carieră la reabilitarea drumului cu pricina. CJ Hunedoara a chemat în garanţie în acest proces pe SC Trans Construct Import Export SRL, constructorul, pe SC Procad SRL, proiectant şi pe Obermeyer proiectare Bucureşti SRL, care a asigurat dirigenţia de şantier pentru reabilitarea drumului către Sarmizegetusa Regia. Judecata este pe fond, în prezent. Ceea ce se încearcă acum este să se demonstreze că şi utilizarea pietrei de râu în lucrare a fost OK, iar CJ Hunedoara să poată să primească banii, două milioane de lei, pe care i-a plătit constructorului, dar pe care nu i-a recuperat de la Ministerul Dezvoltării.
Tot legat de investiţia respectivă, la DNA există un dosar în care sunt implicaţi constructorul şi dirigintele de şantier, dosar aflat în faza de urmărire penală. DJ 705A a fost reabilitat cu bani europeni, 18 kilometri, cu nouă milioane de euro. Drumul s-a surpat la doi ani de la inaugurarea cu mare tam-tam.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

23 de ore ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

23 de ore ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

23 de ore ago

Investiție în viitorul învățământului tehnic: O nouă hală modernă a fost finalizată la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu

Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…

23 de ore ago