Categories: ActualitateFlash

Cum l-au prins colegii pe un polițist de la Deva că umblă cu o mașină cu numere expirate

Când un polițist încalcă legea, e mult mai grav decât atunci când noi, ceilalți facem asta. Cu toate acestea, pe­dep­sele sunt același și în cazul unui po­lițist și în cazul unui cetățean care nu face parte din structura respectivă. Nimeni nu este mai presus de lege ni se amintește zilnic de către oficialii noștri.

S-au sesizat din oficiu
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat cazul unui polițist de la Deva, care se ocu­pă și cu vânzarea de mașini aduse din străinătate. Este vorba de Cosmin Păcuraru (foto), care recent a fost prins chiar de colegii săi, cu numere pro­vizorii de înma­tri­cu­lare ex­pi­rate. Și, culmea, colegii săi s-au sesizat din oficiu, așa cum rezultă din declarația purtătorului de cuvânt al instituției. Bărbatul con­du­cea un autoturism Audi cu numerele de înmatriculare HD 010256 în momentul în care a fost prins în trafic.
„În acest caz, polițiștii Biroului Rutier Deva s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat (va­la­bilitatea numerelor provizorii fiind ex­pirată). Cercetările sunt instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lân­gă Tribunalul Hunedoara”, au anunțat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Deocamdată, polițistul nu a fost dat afară, probabil că va fi sancționat, până la finalizarea dosarului și trimiterea lui în judecată. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL DESCHIS DE POLIȚIȘTII DE LA PROTECȚIA ANIMALELOR DUPĂ CE UN MINOR AR FI ASMUȚIT UN CÂINE ASUPRA UNOR PISICI, LA SIMERIA

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Biroul pentru Protecția Animalelor s-au sesizat…

14 minute ago

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 ore ago

Când un laptop îți schimbă felul în care gândești munca

Există o categorie de oameni care nu mai calculează prețul unui laptop în lei, ci…

4 ore ago

ANUNȚ

SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ  CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA   Având în vedere Anunțul anterior…

7 ore ago