Categories: Actualitate

Cum își fac planul inspectorii ANAF când verifică firmele private

Inspectorii ANAF au obiective precise, nu doar în ceea ce privește numărul de con­troale, ci și în ceea ce privește sumele pe care trebuie să le recupereze supli­men­tar de la firme în urma acestor verificări, scriu cei de la evz.ro.

Instrumente valoroase
Astfel, inspectorii ANAF își fac un plan bine stabilit înainte de a merge în inspecții. Angajații trebuie să respecte astfel un anumit tip de raport. Unii indicatori şi su­mele pot fi diferite, în funcţie de admi­nis­traţie sau direcţie/serviciu/etc. Obiectivele, precum numărul de inspecții sau controale documentare, reprezintă instrumente valo­roase. Ele sunt, de asemenea, incluse și în PNRR. Cu toate acestea, impunerea de către inspectorii fiscali a unor sume adi­țio­nale pe care trebuie să le stabilească fir­me­lor ar putea crea un context în care aceștia să fie tentați să recurgă la practici abuzive, în scopul atingerii obiectivelor impuse de su­periori, potrivit profit.ro. Colectarea ve­niturilor reprezintă o problemă actuală pentru ANAF. În luna iunie, Fiscul a reușit să colecteze sume mai mici decât cele pre­văzute în planul stabilit de Ministerul Fi­nan­țelor pentru atingerea țintelor bugetare din acest an.

Probleme în colectarea veniturilor
Analiza făcută de publicația citată arată că, ANAF a reușit să strângă 185,51 miliarde de lei. Aceasta este o sumă cu 10,3 miliarde de lei mai mică decât totalul programat de 195,82 miliarde de lei pentru aceeași pe­rioadă. În luna iunie, ANAF a raportat o co­lec­tare de venituri în valoare de 36,84 mili­arde de lei. Asta în timp ce obiectivul de ve­nituri stabilit a fost de 38,88 miliarde de lei. Veniturile colectate de ANAF reprezintă cea mai mare parte a bugetului. Însă ele nu cuprind toate tipurile de venituri, cum ar fi fondurile europene, de exemplu.
Iunie și iulie, alături de aprilie și octombrie, sunt luni cu obiective mari de colectare la ANAF. În mod special, în iunie și iulie, bu­getul primește cea mai mare parte a veniturilor din dividende obținute de către Guvern.
Și în județul nostru, colectarea veniturilor a fost mai mică în iunie, față de planul stabilit. Nici nu e de mirare, având în vedere că, sufocați de aparatul de stat care s-a umflat ca o gogoașă, mulți afaceriști și-au închis firmele. Așa că tot mai puțini sunt privații care mai plătesc dările la stat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

3 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago