Modul în care sunt concepute unele treceri de pietoni este de-a dreptul iresponsabil. DN 7 este cea mai circulată arteră rutieră din România, pe porţiunea dintre Deva şi Orăştie. În apropiere de Deva, există nu mai puţin de 4 (patru) treceri de pietoni foarte periculoase – cea de la DHS, unde a şi murit fata de 18 ani, la Sântuhalm, în dreptul staţiei de autobuz şi la fosta fabrică de mătase, iar ultima ar fi la Mintia. Dacă mai ştiţi şi altele, vă rog să le adăugaţi, pentru că eu cred că trebuie să fie construite pasarele pietonale în aceste zone. Respectivele treceri de pietoni ignoră configuraţia drumului şi orice logică şoferească. La DHS, se trece de pe două benzi pe patru benzi. Pe timp de noapte, pe ploaie, mai ales că marcajele sunt murdare, apariţia unui indicator de presemnalizare a unei treceri de pietoni este tardivă, acolo toţi au tendinţa (zic eu normală) să accelereze, mai ales dacă au rulat kilometri întregi în spatele vreunui tir. La fel este la Sântuhalm – într-o zonă unde se formează cozi în trafic, la semafor, se restricţionează circulaţia după doar 50 de metri!
Traversarea drumului, în condiţiile de trafic infernal, de noapte, de ploaie sau ninsoare, este o adevărată aventură! Repet – pasarelele pietonale, poate în paralel cu separatoare de sens, pentru a împiedica traversarea deliberată a drumului, la fel cum sunt cele de pe DN 1, în apropiere de Bucureşti. În acest mod, cei care riscă să traverseze o vor face pe cont propriu, oricum, orice om responsabil va urca pe pasarelă.
Bineînţeles că locurile periculoase sunt mai multe, în special în zonele în care încep insulele care separă sensurile. Semnele plasate în faţa lor s-au murdărit, iluminatul stradal nu mai funcţionează (spre exemplu, în dreptul intersecţiei spre Boromir), aşa că oricând, insula poate fi încălecată cu roata, cu urmări tragice pentru ocupanţii autovehiculului.
Asta nu e totul, există chiar în oraş porţiuni foarte prost „rezolvate” din punct de vedere al traficului rutier, cum ar fi la hotelul Sarmis, unde sistemul găsit mi se pare total neinspirat. Poate că noul PUG, despre care am citit că va fi opera unui arhitect care-şi ştie meseria, va lua în considerare şi necesitatea regândirii fluxului de trafic rutier.
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…
Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…
Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în cadastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…
Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…
View Comments
Ei, vedeti Domnule Gruian unde este diferenta ! Cind veti vedea toate aceste lucruri inspirate(copiate macar ! ) si realizate dupa standardul vestic ,vom putea afirma ca ne aflam pe drumul cel bun .Avem ocazia sa o facem !Avem chiar si exemple ! Ma intreb de ce nu ? Veniti la Hunedoara sa vedeti cum arata cele 3-4 intersecti semaforizate pe care le are acest amarit oras . Este o sfidare ! Astept de vreo 20 de ani sa vad si eu ca sa realizat ceva in acest oras . Numai indicatorul de la intrarea in oras imi spune tot : Hunedoara Oras martir . As vrea sa va intreb pe Dv:Oare chiar mai credeti ca suntem un popor destept ? ED
Si va raspund: sunt ferm convins ca destept sau nu, acest popor are o problema grava!
1. intersectia de la gara din Deva nu se vad semafoarele din cauza reclamelor la nustiu ce mochete si linoleum
2.intersectia de la piata si acolo semafoarele sunt acoperite de reclame la ceva tip de parchet si acolo tre sa te intinzi bine sa vezi culoarea semaforului
3.intersectia de la Lido...
dle Ed , nici in cosmarurile mele nu mi-am imaginat ca orasul Hunedoara poate ajunge intr-un asemenea hal de MIZERIE mai rau si mai jos de cum este nu cred ca se mai poate!
Ce să mai spunem de traficul rutier după blocarea străzii în zona Bachus - Școala Regina Maria. Gândire strategică, ce mai. Numai cei care au inițiat și luat această hotărâre o pot înțelege.