Cum au lucrat deputaţii hunedoreni în acest mandat (I)

  Sorina Popa

Astăzi, vom prezenta activitatea a trei dintre aleşii hunedorenilor care reprezintă judeţul nostru în Camera Deputaţilor. Este vorba despre Monica Iacob Ridzi (a trecut de la PDL la PP-DD), Bogdan Ţîmpău (PNL) şi Iosif Blaga (PDL). Precizăm că datele publicate în acest articol le-am luat de pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Ultima interpelare, în mai 2012
Deputatul liberal Bogdan Ţîmpău, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, a înregistrat în aceşti patru ani 17 iniţiative legislative, împreună cu alţi zeci de deputaţi. Un număr de 91 de întrebări şi interpelări a adresat deputatul liberal guvernului, ultima fiind din 22 mai. Se pare că după ce Guvernul Ponta s-a instalat,  Bogdan Ţîmpău nu a crezut că este necesar să mai adreseze întrebări executivului USL. De asemenea, acesta se mai poate lăuda cu 90 de luări de cuvânt în plenul Camerei şi a semnat pentru 18 moţiuni, toate respinse sau care nu au mai ajuns să fie votate.

Patru interpelări pe probleme de interes local
Deputatul democrat-liberal Iosif Blaga are la activ în mandatul 2008-2012, 25 de iniţiative legislative. Printre ele, se numără propunerea de Lege privind acordarea de pachete alimentare pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private sau propunere legislativă privind simplificarea modului de accesare a fondurilor comunitare. Blaga a mai înregistrat patru interpelări, una dintre acestea fiind cea referitoare la „Turnătoria de tuburi din fontă ductilă de la Uzina Mecanică Orăştie, un potenţial economic nevalorificat datorită lipsei de implicare şi decizie”. Parlamentarul democrat-liberal a avut şi 42 de întrebări pentru reprezentanţii executivului.

O activitate mai puţin bogată
Deputatul Monica Iacob Ridzi, care în septembrie a părăsit PDL, iar de la finele săptămânii trecute este membru PP-DD, comparativ cu alţi colegi de parlament hunedoreni, nu se prea poate lăuda cu o activitate bogată în cei patru ani petrecuţi în parlament. În cifre, activitatea ei din ultimii patru ani se rezumă la 13 luări de cuvânt, şapte declaraţii politice, 11 propuneri legislative şi 23 de întrebări şi interpelări.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

În această seară, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că, o parapantistă a rămas suspendată pe o stâncă de pe Măgura Uroiului.

Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont.   De asemenea, pentru…

23 de ore ago

ARME LETALE VECHI, RIDICATE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…

2 zile ago

OPT PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI IZBUCNITE ÎN HUNEDOARA

Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…

2 zile ago