Johnny este un cățel tare neastâmpărat, care le-a dat multă bătaie de cap salvatorilor săi, duminica aceasta. După ce stăpânul său a sunat la 112 și l-a dat dispărut, colegii noștri din cadrul Detașamentului Petroșani s-au deplasat de urgență către apartamentul situat la etajul 4, într-un bloc din Vulcan, de unde patrupedul se făcuse nevăzut.
L-au căutat pe Johnny peste tot, până au observat gura de vizitare de sub chiuveta din baie deschisă și imediat au realizat că aceea trebuie să fi fost capcana în care căzuse cățelul.
Preț de câteva minute, cu toții au făcut liniște și au așteptat să audă un semn. Și bineînțeles, scenariul s-a adeverit. Un scheunat stins se auzea de la etajele inferioare. Cățelul căzuse printre țevi până la etajul 2. Așa că, prin bunăvoința vecinului, care le-a permis accesul în locuința sa, pompierii au reușit să identifice locul în care Johnny se blocase și să înceapă operațiunea de salvare, care a durat aproape două ore și s-a încheiat cu succes.
„Johnny a ajuns în brațele stăpânului, teafăr, bucuros și sperăm noi, mai puțin curios de acum înainte…
Felicitări colegilor noștri, plt.adj. Chiriac Ștefan și sld. Grigore Alexandru care au mai scris o poveste cu final fericit”, au scris cei de la ISU Hunedoara. (A.N.)
Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…
Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…
N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.
Scandal în centrul Devei! Administratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…
În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Reconfirmare al Unităților…
Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…