Categories: Actualitate

Cum a ajuns Ulpia Traiana Sarmizegetusa să facă parte din circuitul european „Ruta împăraţilor romani”

Magdalena Şerban

De curând, conducerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) a primit din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism, vestea că situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi-a adjudecat prima poziţie dintr-o listă exclusivistă de cinci obiective turistice, care desemnează cinci locaţii româneşti, selectate pentru a face parte dintr-un circuit european.

Un pas mare către… finanţare

Autoritatea Naţională pentru Turism, subordonată Ministerului Economiei, este membru în cadrul proiectului „Rute culturale în zona inferioară şi de mijloc a Dunării“, alături de organizaţii din Bulgaria, Croaţia, România şi Serbia. Programul este co-finanţat de Comisia Europeană şi are ca scop principal diversificarea ofertei turistice europene şi creşterea vizibilităţii zonei Dunării inferioare şi de mijloc ca o destinaţie atractivă şi durabilă, prin dezvoltarea a două rute culturale: „Ruta împăraţilor romani” şi „Ruta dunăreană a vinului”. În ceea ce priveşte „Ruta împăraţilor romani”, au fost selectate să facă parte din circuit cinci obiective turistice din România, Ulpia Traiana Sarmizegetusa fiind poziţionată pe prima treaptă. „Includerea obiectivului turistic şi istoric de la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa pe această listă foarte scurtă din România ne onorează. Am făcut astfel, un pas foarte important în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene. Am demarat o serie de discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, ai Autorităţii Naţionale pentru Turism şi odată cu obţinerea acestei clasificări, pot spune că suntem pregătiţi cu studii de fezabilitate şi cu documente, pentru a accesa bani de la Comisia Europeană, pentru proiectul nostru de anul trecut, privind restaurarea Capitoliului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Faptul că suntem un obiectiv foarte însemnat, făcând parte din această listă, ne va asigura un punctaj consistent. Avem astfel toate şansele să atragem bani pe Axa 5.1. – Restaurare Patrimoniu“, a precizat Liliana Ţolaş (foto), managerul MCDR Deva.

De ce Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Pe lista destinată României, după Ulpia Traiana Sarmizegetusa se mai regăsesc, în ordine: Adamclisi, Histria, Apulum şi Roşia Montana. De asemenea, liste de către cinci obiective le-au fost atribuite şi Bulgariei, Croaţiei şi Serbiei, adică celorlalte ţări-partenere. „Cred că importanţa istorică a obiectivului Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi implicarea colectivului nostru în acest demers au dus la selectarea noastră în lista celor cinci locaţii speciale. Am parcurs foarte multe etape şi am trimis foarte multe date, până să fim cuprinşi pe lista oferită de România către finanţator, în final, acesta selectând cele cinci obiective. Bineînţeles că ne-a ajutat mult şi activitatea intensă de promovare şi mediatizare a muzeului. Şanse cred că ar fi fost şi până acum, dar nu le-a folosit nimeni”, a mai precizat Liliana Ţolaş. De subliniat că o primă activitate de promovare va avea loc cu ocazia Târgului de Turism de la Berlin, desfăşurat în luna martie a acestui an. Motto-ul prezentării va fi „Ulpia Traiana a început istoria poporului român”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

8 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

8 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

8 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

8 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

8 ore ago