Cui îi e fricã de un candidat independent?

Candidatul independent la funcţia de primar al municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a declarat că atât Petru Mărginean, cât şi deputatul Bogdan Ţîmpău, l-au reclamat la Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală nr. 1 Deva, primul, pentru că Oancea are prea multe afişe lipite pe panourile speciale, iar celălalt pentru că nu are specificată menţiunea pe materialele publicitare de „candidat independent”.

„Ţîmpău, un mic pârâcios”
Florin Oancea a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că „Mărginean s-a plâns la Biroul Electoral Municipal Deva că, din cauza mea, nu are loc să-şi lipească afişele sale. Am respectat decizia biroului electoral şi am luat afişele care îl încurcau pe candidatul USL. Însă, cei de la USL nu respectă legea. Dar acest lucru arată că reprezentanţii USL sunt disperaţi la Deva şi le e frică de un candidat independent. Eu nu mă cobor la nivelul lor. Ceea ce fac ei sunt practici securiste, pe care probabil, Petru Mărginean le-a preluat de la şeful său de la judeţ”, a declarat Florin Oancea, candidat independent la funcţia de primar al municipiului Deva. În ceea ce priveşte reclamaţia deputatului PNL, Oancea susţine că „Bogdan Ţîmpău nu-şi poate depăşi condiţia de mic pârâcios”. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • oancea stai acasa... face treaba soferul tau.
    ma tu ai fost executat de fisc... ti/au luat si masina..
    nu poti sa ai grija de tine si vrei sa ai grija de deveni.
    stai pe p.la ta

  • normal ca le e frica . ii tot dau in sus si in jos cu soferul. dar de ce nu se leaga nimeni de extraordinara pregatire a lui marginean si de faptul ca a dezamagit absolut TOTI oamenii care au apelat la el vreodata. nu e decat un "politicus ciolanus", asta spus intr-un mod frumos. eu am lucrat la salvital si nu il voi vota niciodata . nici eu si nici colegii mei !

  • Maginean actionar majoritar la Antena 1 Deva. Molot proprietar de Ziarul hunedoreanului si HDTV. Asa ca aveti grija de unde va informati. Bravo Oancea. Ai fost 6 ani viceprimar si te-am vazut printre oameni. SUCCES. NU VREM SA LASAM DEVA PE MANA SECURISTILOR MOLOT SI VOICULESCU. FARA MARGINEAN condus de nevasta. Arafat s-a dezis de Marginean. E nemultumit ca-si face campanie pe munca lui. Marginean= mincinos. Arafat a adus SMURD-UL IN DEVA. Bravo lui. JOS MARGINEAN SI MOLOT. Te salut Gruiene.

  • sorina .. te rog da mana cu PDL-ul si cu ziaristi independenti si aruncate...
    Imi pare rau ca Onacea nu candidează la mine în oras. Si macar e din Deva ,de-al vostru, leaga bine cuvintele in fraze, iar oameni care-l cunos pot vorbi frumos de el.

  • Am uita, Tampau, ala cinstit e tipul care avea o firma de proiectare, si care a participat la proiectarea canalizari HD-Deva, In calitate de "patron" a propus angajatilor sa lucreye la negru, apoi "a uitat" sa mai platesca munca oamneilor. Asta e Țampau (puneti voi diacritice). Parcios mic..

  • Din acest articol descoperim cu toti ca celor de la USL le este frica de Oancea deoarece nu vor sa se trezeasca pe locul 3 sau 4 in aceeasta lupta pentru primaria Deva.

  • Domnule Oancea,in calitate de cetatean al municipiului Deva iti recomand sa nu iti mai faci iluzii ca ai sanse mari la primarie,te amagesti singur si esti incurajat de oameni care nu cred ca iti vor binele.Pe fondul repulsiei majoritatii cetatenilor fata de fosta guvernare si a asocierii inaginii dumneavoastra cu Mircia Muntean,clar veti evea surprize neplacute dupa alegeri,eu spun ca ar fi bine sa va reconsiderati pozitia pe scena politica locala,daca cineva va mai baga in seama.

  • Mai dute in p... mea de manelist !!!
    Nici cu cantatu nu te stii si crezi ca ai talent sa fi primar ?
    Du-te mai temBelule SI CULCA-TE ...... bine ca ti-ai pus fata LA ZIAR !!!

    UITATI- VA CE FATA DE DOBITOC ARE !

    BAI SCARBA ESTI PROST RAU !!!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

51 de minute ago

Încă o promisiune onorată de președintele Laurențiu Nistor. Încep lucrările de reabilitare a drumului care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia

O veste extrem de bună înainte de săr­bă­torile pascale! O promisiune onorată din nou! Surpriză…

52 de minute ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

53 de minute ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

53 de minute ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

56 de minute ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

56 de minute ago