Categories: ActualitateFlash

Cu vaccinurile la şcoală!

La ora 09:00, demarează, în premieră, la Cole­giul Naţional „Decebal” Deva campania Astăzi de vaccinare a elevilor, cadrelor didactice şi mem­brilor familiilor acestora.
Organizarea şi amenajarea Centrului de vacci­nare s-a făcut cu respectarea tuturor normelor de siguranţă şi a normelor igienico-sanitare. Iar mâine, 13 mai, va demara campania de vaccinare în Universitatea din Petroşani unde vor fi vaccinaţi studenţii, cadrele didactice şi membrii famililor acestora.
Vaccinarea va fi efectuată de personal medical din DSP Hunedoara şi personalul medical şcolar al instituţiilor de înăţământ. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

9 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

9 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

9 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

9 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

9 ore ago