Ciprian Marinuţ
Opt jucători ai FC Deva (fostă FC CIP), deţinătoarea titlului de campioană naţională la futsal, sunt indisponibili pentru partida cu City’us Tg. Mureş, contând pentru Supercupa României.
Dezertori, accidentaţi sau fără drept de joc
Campioana României la futsal se confruntă cu grave probleme de lot înaintea partidei cu deţinătoarea Cupei României, City’us Tg. Mureş. FC Deva are opt jucători indisponibili pentru meciul contând pentru Supercupa României, programat luni, 31 august, la Cluj, de la ora 20.00. „Situaţia dezertorilor Csoma şi Stoica nu s-a rezolvat, astfel că, pe ei nu putem conta. Al-Ioani este suspendat, în urma cartonaşului roşu încasat în finala campionatului. Dobre este accidentat, Matei e cu piciorul în gips, după turneul din Ungaria, iar Molomfălean şi-a reluat abia ieri antrenamentele, după 12 zile de pauză şi e puţin probabil să evolueze. În plus, brazilienilor Philipe Prado şi Fabio nu le-a venit până acum cartea verde, deşi am plătit toate taxele de transfer, şi nu vor avea drept de joc”, a spus George Mara, preşedintele FC Deva.
În aceste condiţii, antrenorul spaniol Sito Riviera va avea la dispoziţie doar opt jucători, iar misiunea de câştigare a trofeului va fi mai dificilă. FC Deva poate conta doar pe portarii Iancu şi Florea, pe patru jucători de câmp cu experienţă, respectiv Şotârcă, Lupu, Jordy Illa şi Gherman, şi pe juniorii Cristian Macingo şi Lucian Popescu.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…
Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…
O nouă axă strategică prinde contur în vestul țării, după ce Consiliul Județean Hunedoara a…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în cadrul…