Tânăra se află în penitenciar unde-și execută pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, condamnare primită pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc.
I-a respins acțiunea
Potrivit sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara, tânăra a achiziționat în mai multe rânduri droguri de pe Darknet, stupefiante pe care voia să le plătească cu monedă virtuală, în încercarea de a-și ascunde urmele. Hunedoreanca a făcut apel și acțiunea i-a fost respinsă ca nefondată, iar acum a cerut revizuirea dosarului. ”A solicitat instanței să aibă în vedere că, în judecarea fondului cauzei, deşi nu a săvârșit fapta, a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoare și dorește doar să fie pusă în libertate, având în vedere că înscrisul pe baza căruia a fost luată soluția este un fals, iar transferul de monedă Bitcoin a fost inexistent, nu s-au făcut plăți pentru coletul comandat”, se arată în dosar. Instanța din Alba Iulia a constatat că motivele de revizuire invocate nu pot sta la baza unei rejudecări și i-a respins acțiunea. (M. Gânju).
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…