Cu bugetul pe minus, primarul Hunedoarei se zbate pentru a obţine bani europeni

Primăria municipiului Hunedoara se pregăteşte în forţă să atragă fonduri europene din exerciţiul bugetar 2014 – 2016. În acest sens, întocmeşte mai multe proiecte pe care la va depune la autorităţile competente pentru a obţine finanţare, principalul proiect fiind cel de restaurare a Castelului Corvinilor.
Fondurile europene nerambursabile sunt singura şansă a autorităţilor locale cu care vor putea realiza investiţiile necesare, deoarece bugetul local a fost lăsat pe minus la acest capitol de către fosta administraţie a urbei.
„Proiectul «Restaurare şi Valorificare Durabilă a Patrimoniului Cultural Castelul Corvinilor», întocmit de o firmă de consultanţă pe fonduri europene, a fost verificat şi va fi depus în cel mai scurt timp la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest pentru a obţine finanţare. Suma maximă care ar putea fi alocată pentru acest proiect este de cinci milioane de euro. Am mai discutat cu reprezentanţii firmei de consultanţă să scrie un proiect de restaurare din bani europeni a Catedralei «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena». Lăcaşul de cult este încadrat la categoria monumente istorice de categoria B şi poate beneficia de finanţare europeană nerambursabilă. De asemenea, pregătim proiecte pentru reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale din municipiu. Atragerea fondurilor europene este singura noastră posibilitate să realizăm investiţii în municipiu, deoarece la bugetul local suntem pe minus la acest capitol”, a precizat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.
Edilul Hunedoarei a mai afirmat că are pregătit un portofoliu cu 12 fişe de proiecte pe fonduri europene pe care-l va prezenta la întâlnirea cu Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest. Ocazie cu care autorităţile locale hunedorene vor afla care dintre ele sunt eligibile. Principalele obiective pentru care Primăria Hunedoara va solicita finanţare europeană sunt reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale şi publice, modernizarea transportului public local, sau amenajarea unor zone de agrement pe terenurile aflate în proprietate publică. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

2 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

2 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

2 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

2 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

4 ore ago