Un devean în vârstă de 61 de ani riscă să stea la închisoare după ce oamenii legii au descoperit că acesta avea în casă o armă, pentru care nu deţinea autorizaţie. Se pare că, deveanul a fost pârât poliţiştilor de la Serviciul Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase, de câţiva binevoitori şi, astfel, bărbatul s-a trezit, într-o dimineaţă, cu oamenii legii la uşă. În urma cercetărilor apartamentului, poliţiştii au descoperit o armă de tir, cu aer comprimat, calibrul 4,5 milimetri, pe care, bărbatul o deţinea din anul 1997, când pentru acest tip de armă nu era necesară autorizarea din partea poliţiei. Cu toate acestea, el s-a ales cu dosar de cercetare penală. (L. Botici)
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.