Categories: Sport

CSŞ Petroşani, victorii pe linie în campionatul naţional de handbal

Ovidiu Mănăstire

Echipele de junioare II şi III ale clubului CSŞ Petroşani au un început de sezon foarte bun în campionatul naţional de handbal feminin, având doar victorii în primele partide. Astfel, echipa de junioare II conduce seria G la această categorie de vârstă iar trupa de junioare III se află pe locul 2, la golaveraj, în seria F.

Victorii concludente
Echipa de junioare II a clubului din Valea Jiului a obţinut patru victorii în primele patru runde, trecând de Unirea Sânnicolau Mare, scor 27-21, CSŞ Sibiu, scor 31-7, Victoria Nădlac, scor 41-10 şi LPS Sebeş 24-18. Echipa antrenată de Daniel Brânzău conduce ierarhia în această serie şi va sta în runda viitoare, urmând să întâlnească pe teren propriu a doua clasată, LPS Banatul Timişoara, în 23 octombrie.

Junioarele III vor întâlni liderul
La junioare III, trupa pregătită de acelaşi antrenor, Daniel Brânzău, a învins pe HCM Craiova, scor 27-25, CSŞ Drobeta Turnu Severin, scor 25-22 şi CSŞ Craiova, scor 24-13. Lider în seria F este echipa HC FESFS Craiova, care are acelaşi număr de puncte ca şi CSŞ Petroşani, dar un golaveraj mai bun. Echipa din Valea Jiului va întâlni chiar liderul, pe terenul acestuia, în runda următoare, programată pe 22 octombrie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Admiterea 2024 la UVT – centrele de admitere vor fi deschise la sediile din Timișoara și în nouă județe din țară

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va organiza și…

3 ore ago

DRAGII MEI,

Alegerile locale din data de 9 IUNIE 2024, vă dau prilejul de a face un…

3 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pe cine are în spate? Întrebarea frământă o întreagă comunitate din sudul județului nos­tru. Un…

o zi ago

Laurențiu Nistor: Angiograf funcțional la spitalul din Deva. Pacienții nu plătesc costul investigațiilor!

„La Spitalul Județean de Urgență Deva avem un angiograf, vârf de gamă la nivel mondial.…

o zi ago