Categories: Stiri

CSM propune desfiinţarea unor judecătorii şi parchete

Dacă la ora actuală, în sistemul judiciar român funcţionează 176 de judecătorii şi tot atâtea parchete de pe lângă acestea, un grup de experţi din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Parchetului General propun desfiinţarea a 30 de instanţe şi parchete din ţară, precum şi mărirea razei teritoriale la 25 din instituţiile respective. Măsura este necesară pentru eficientizarea sistemului, în condiţiile deficitului bugetar, şi pentru raţionalizarea instanţelor şi a parchetelor. Printre cele 30 de judecătorii şi parchete vizate pentru desfiinţare se numără şi cele din Haţeg şi Orăştie, în timp ce, printre cele care ar trebui să-şi mărească raza de acoperire, se numără şi judecătoria, respectiv parchetul, din municipiul Brad. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

17 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

17 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago