Categories: Actualitate

Crosul Cetăţii Regale a Haţegului

Sâmbătă, 4 aprilie a.c., începând cu ora 12.00, se va desfăşura Crosul Cetăţii Regale a Haţegului, eveniment organizat la iniţiativa Voluntarilor pentru Geoparc ce va avea loc pe traseul de acces spre ruinele Cetăţii Regale a Haţegului, cu scopul de a promova mişcarea, un stil de viaţă sănătos, dar şi istoria locurilor.

Competiţia se va desfăşura pe două secţiuni: “Crosul Scutierilor”, în cadrul căruia distanţa parcursă este de aproximativ trei km şi “Crosul Cavalerilor”, la care concurenţii vor trebui să parcurgă în alergare o distanţă de aproximativ  şase km. Startul va fi dat, pentru ambele secţiuni, de la punctul de intrare pe traseu, lângă Popasul Turistic Zimbrul Haţeg.
Participanţii vor putea concura la una dintre cele trei categorii de vârstă: până la 13 ani, 14-40 de ani şi peste 41 de ani, valabile în cazul ambelor secţiuni.
Înscrierile la competiţie pot fi făcute până pe data de 30 martie 2015. Voluntarii pentru Geoparc au luat decizia prelungirii perioadei de înscriere la evenimentul din 4 aprilie 2015 ca urmare a solicitărilor venite din partea celor care doresc să participe la competiţie, dar nu au reuşit să completeze în timp util formularul de participare disponibil pe http://dragdehateg.org/2015/03/08/crosul-cetatii-regale-a-hategului/.
Datorită interesului ridicat pentru această primă ediţie a competiţiei, Voluntarii pentru Geoparc au hotărât să le pregătească participanţilor mai multe momente inedite. Astfel, oricare dintre participanţi poate fi un câştigător, chiar dacă nu se va clasa pe unul dintre cele trei locuri fruntaşe. Simpla participare la cros poate fi ocazia câştigării unui premiu în cadrul tombolei Crosul Cetăţii Regale a Haţegului.
De asemenea, cei prezenţi vor avea ocazia de a-i întâlni şi de a schimba impresii cu doi dintre cei mai cunoscuţi atleţi hunedoreni, Tomi Coconea – participant la şase ediţii ale celei mai dificile curse de aventură din lume, Red Bull X-Alps şi Aristide Necula – participant la Maratonul Nisipurilor, una dintre cele mai grele probe de ultramaraton, desfăşurată în Deşertul Sahara.
Crosul Cetăţii Regale a Haţegului este cel de-al treilea proiect iniţiat şi derulat integral de voluntarii pentru Geoparc, iar amenajarea traseului către Cetate, cel pe care se va desfăşura competiţia, a fost primul proiect de succes al voluntarilor.
Evenimentul este susţinut de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti şi Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, Primăria oraşului Haţeg şi Centrul de Resurse pentru Acţiune Locală. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • VREI SA CASTIGI BANI DE PE NET SI NU STII CUM ? IATA O METODA NOUA SI DE VIITOR ! DOMENIUL DE ACTIVITATE ESTE IN PUBLICITATE CARTI , fiind vizata in viitor piata americana. Cautam persoane SERIOASE , dornice de a munci din confortul casei cand si cum doresc . Va trimitem CURS COMPLET si CONTRACT LEGAL . Castigul minim este de 300 euro lunar , pentru o munca de 2-3 ore zilnice de munca . Suntem la inceput de drum , asa ca aveti numai de castigat . Pentru informatii va rog trimiteti textul FRANCIZA la adresa de e-mail
    gingishan67@yahoo.com

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

7 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

7 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

8 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

8 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

8 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

8 ore ago