Categories: Comunitate

Start la înscrieri pentru Geopark Challenge – Semimaratonul cetăţilor din Ţara Haţegului

Pasionaţii de alergare pe şosea sunt aşteptaţi sâmbătă, 4 mai 2019, la ora 10.00, să ia startul la o nouă ediţie a Geopark Challenge – Semimaratonul cetăţilor din Ţara Haţegului. Competiţia reprezintă evenimentul sportiv major al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului şi este organizat de Asociaţia Wild Roots.

Şi în acest an, Geopark Challenge le propune participanţilor o nouă provocare, parcurgerea în alergare a unui traseu ce leagă Cetatea Regală a Haţegului (oraşul Haţeg) de Cetatea Colţ (comuna Râu de Mori), în lungime totală de 21,2 km. Pe lângă oportunitatea descoperirii unui nou traseu, participanţii au la dispoziţie mai multe probe de concurs. Probelor de Semimaraton şi de ştafetă li se adaugă în acest an o probă de 10K (alergare 10 km) şi una de Duatlon, proba în care concurenţii parcurg primii 10 km în alergare, iar următorii 11,2 km pe bicicletă. Proba de ştafetă este şi ea modificată. Echipele vor fi alcătuite din câte patru participanţi care trebuie să parcurgă, fiecare, câte 5 km în alergare. Copiii vor avea şi ei o probă dedicată, intitulată Crosul Copiilor, în care vor avea de parcurs, în alergare, o distanţă de 1 km. La ediţia din acest an a competiţiei, cronometrarea tuturor participanţilor va fi realizată electronic.
Pentru probele de Semimaraton, 10K şi Duatlon, participanţii se pot înscrie la categoria masculin sau feminin, la una dintre grupele de vârstă: 18 – 29 de ani; 30 – 39 de ani; 40 – 49 de ani sau 50+. Proba de ştafetă se va desfăşura în regim open, fiind adresată echipelor masculine, feminine sau mixte, iar concurenţii trebuie să aibă minimum 18 ani împliniţi, inclusiv în ziua evenimentului. La Crosul Copiilor participanţii se pot înscrie la categoria masculin sau feminin, la una dintre grupele de vârstă: 6 – 8 ani; 9 – 11 ani; 12 – 14 ani sau 15 – 17 ani. Concurenţii clasaţi pe primele trei locuri, la fiecare probă de concurs, vor fi premiaţi. Toţi cei care se prezintă la startul competiţiei vor primi diplome de participare în format electronic, iar cei care trec linia de finish vor primi medalii gravate cu Cetatea Colţ.
Înscrierile şi plata taxei de participare se fac exclusiv online, pe site-ul http://geoparkchallenge.ro/, până pe data de 27 aprilie 2019. Taxa de participare este de 100 de lei, dar se oferă reduceri substanţiale pentru cei care se înscriu până pe data de 14 aprilie 2019 sau până cel târziu pe 21 aprilie 2019. Participarea la Crosul Copiilor este gratuită. (A.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

13 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

13 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

13 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

13 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

13 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

13 ore ago