Creștere alarmantă de îmbolnăviri cu Covid în judeţ

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri un număr dublu de noi cazuri de infectare, în comparație cu ziua de luni.
Este vorba despre 3.929 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, identificate după efectuarea a 47.449 de teste – 18.645 de teste RT-PCR (8.417, în baza definiției de caz și a pro­tocolului medical și 10.228, la cerere) și 28.804 teste rapide antigenice. Este cel mai mare număr de cazuri din 24 aprilie, când fuseseră ra­portate 4.906 infectări, și până în prezent. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 383 de persoane au fost reconfirmate. Până astăzi, 14 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.126.582 de cazuri de persoane in­fec­tate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2). 1.068.122 de pacienți au fost declarați vin­de­cați. 96 de decese COVID În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 96 de decese (55 de bărbați și 41 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spi­talele din Alba, Arad, Argeș, Brăila, Bistrița-Nă­săud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Ma­ramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.
În județ, ieri au fost anunțate 70 de noi îmbolnăviri, un număr alarmant de mare. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago