Creșă nouă, recepționată la Orăștie

Magdalena Șerban

Recent, creșa nouă de pe strada Luminii, nr. 10 a fost recepționată de municipalitatea din Orăștie. Obiectivul a fost construit și dotat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (fonduri europene nerambursabile).

Un deziderat materializat
Creșa a fost concepută pentru a funcționa cu program prelungit (până la ora 18:00), activitățile specifice des­fă­șu­rându-se în 3 grupe dimensionate pentru 9 locuri fiecare, iar cele comune, în spațiul multifuncțional. Astfel, s-au re­a­lizat 3 săli de grupă (cu zone de dor­mit/dormitoare), vestiar, cabinet me­di­cal, izolator, spațiu multifuncțional, bu­că­tărie, depozit alimente, birou admi­nis­trație, grupuri sanitare copii, vestiare per­sonal cu duș și grup sanitar, loc de­pozitare materiale curățenie, spălătorie, uscătorie și depozite aferente, dar și spații pentru circulație și spații tehnice și depozitare.

„Am încredere că părinții, copiii și, nu în ultimul rând, cadrele didactice se vor bucura pe deplin de acest nou obiectiv. Cei mici trebuie să învețe să se inte­greze ușor, să se adapteze, să so­cia­lizeze și să parcurgă pașii normali de dez­voltare. După cum am spus mereu, con­sider că educația este unul dintre pi­lonii pe care se sprijină orice comu­ni­tate, așa că in­vestițiile în rețeaua școlară și preșcolară sunt esențiale”, a transmis primarul din Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan (foto), unul dintre cei mai activi edili hune­doreni în susținerea învăță­mân­tului local. De altfel, efortul admi­nis­trativ este răsplătit, ținând cont de olimpicii care fac cinste zonei, dar și de mediile în­re­gis­trate de elevi prin re­zul­tatele școlare, pre­cum și succesul la com­­petițiile extrașcolare. Prin urmare, in­ves­tiția în viitor deja are ecou.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

22 de ore ago