Creşa care va fi construită în Simeria va avea 70 de locuri

Locuitorii din Simeria și localitățile aparținătoare vor avea o creșă cu 70 de locuri (7 grupe de copii). Valoare proiectului se ridică la peste 17 milioane lei (3.434.343 de euro).

Eficiente energetic
Și la Simeria este problema aceasta, mulți părinți nu au unde să-și ducă mi­cuții pe timpul lucrului. O creșă era ab­solut necesară aici, așa că e binevenită investiția realizată prin Compania Națională de Investiții.
Clădirile creșei vor fi eficiente ener­getic și cu consumuri de energie re­duse. Vor avea camere de joacă, dor­mitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală func­ţio­nală, cabinet medical, spaţii administrative.
Spaţiile de joacă în aer liber vor fi generoase, de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil, aşa cum prevede reglementarea legală în vigoare.
Acoperişul va putea fi folosit şi pentru a fi amenajate spaţii verzi, te­rase înverzite, locuri de joacă sigure. Tot pe acoperiş se vor monta panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi va avea un aport de ener­gie verde pentru funcţionare.
Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respec­tiv răcirea clădirii se va face prin pompe de căldură. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

12 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

12 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

12 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

12 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

12 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

12 ore ago