„Am predat terenul societății care va construi în Simeria cea mai mare și modernă creșă din județul Hunedoara finanțată din fonduri europene. Proiectul cu o valoare de peste 3,5 milioane de euro presupune atât construcția creșei cu o capacitate de minimum 70 de copii, dar și dotarea acesteia la cele mai noi standarde. Lucrările vor demara cel mai probabil la finalul lunii martie în acest an”, a declarat Iulius Bedea, primarul orașului Simeria.
Acoperișuri verzi
Creșa va fi amplasată chiar lângă campusul profesional universitar de învățământ dual de la Simeria, proiect pentru care s-a obținut finanțarea tot pe fonduri europene, cu o valoare de 24 milioane de euro.
Clădirile creșei vor fi eficiente energetic și cu consumuri de energie reduse. Vor avea camere de joacă, dormitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală funcţională, cabinet medical, spaţii administrative.
Spaţiile de joacă în aer liber vor fi generoase, de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil, aşa cum prevede reglementarea legală în vigoare. Acoperişul va putea fi folosit şi pentru a fi amenajate spaţii verzi, terase înverzite, locuri de joacă sigure. Tot pe acoperiş se vor monta panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi va avea un aport de energie verde pentru funcţionare.
Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respectiv răcirea clădirii se va face prin pompe de căldură.
„Până astăzi, familiile din Simeria și satele aparținătoare care doresc să-și ducă la creșă copiii nu au nici o posibilitate, deoarece la ora actuală, Simeria nu are o creșă, iar în localitățile vecine (ex. Deva) se lovesc de numărul insuficient al acestor locuri destinate acestor copii. Problema afectează și piața forței de muncă, dar și posibilitățile de evoluție în carieră pentru tinerele mame, dacă sunt obligate să renunțe la locul de muncă pentru a-și putea crește copiii”, a spus anul trecut edilul șef al Simeriei. (A.Năstase)
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…
Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și…