Categories: Comunitate

Credincioşii vor putea merge la biserică la Slujba de Înviere

Slujba de Înviere se va desfăşura normal, anunţă Patriarhia Română. Se vor purta măşti, se va respecta distanţarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu maşina.
În urma întâlnirii între premierul României, Florin Cîţu şi reprezentanţii cultelor, s-a hotărât ca bisericile să rămână deschise în Noaptea de Înviere, astfel încât românii să poată participa la slujbă, cu respectarea anumitor norme de protecţie.
Conform Patriarhiei, întâlnirea de joi or­ga­nizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condiţiilor în care se vor desfăşura anul acesta Săr­bătorile Pas­cale a fost bazată pe ”un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune in­tenţii co­mune în identificarea soluţiilor op­time pentru respectarea libertăţii religioase şi, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”.
Potrivit surse BOR, au fost discuţii astăzi cu privire la următoarele aspecte: slujba de Înviere se va oficia cu prezenţa fizică a enoriaşilor; prima parte a slujbei se va ţine afară; cei care vor dori să rămână după ora 00:00 o vor putea face, însă numărul eno­riaşilor din interiorul bisericilor va fi limitat; slujba va dura până la ora 04:00; se vor res­pecta toate măsurile de siguranţă; enoriaşii vor merge către cea mai apropiată biserică de domiciliu, pe jos sau cu maşina per­so­nală; cu privire la restricţia de circulaţie până la ora 22:00, autorităţile vor face o ex­cepţie pentru noaptea respectivă, acest lu­cru fiind valabil şi pentru Paştele Catolic.
„Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca des­făşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători proprii altor culte re­ligioase în următoarea perioadă, indică fap­tul ca acestea se vor putea desfăşura nor­mal, cu respectarea riguroasă a tuturor mă­surilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (pur­tarea măştii, distanţarea sanitară, de­pla­sarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcaşul de cult de care aparţinem etc)”, este mesajul Patriarhiei. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Și vor fi și megafoane afara sa audă și necredincioșii și sa se obișnuiască și copii mici care ar dormi?
    Sa se audă măcar pe vreo 250 sau 300 m în jurul bisericii.

  • Da da.Ca anul trecut.Sa audă toți.Sicatolicii și reformatiii.
    Sa vadă cum se face!

Recent Posts

Unirea DMO caută să transforme jocul bun în rezultate: „Trebuie să spargem gheața”

Unirea DMO a suferit o înfrângere la limită, scor 1-2, în deplasare cu Vic­toria Călan,…

39 de secunde ago

INFORMARE ȘI PREVENȚIE // Campania „Marți 13” în județul Hunedoara: Pompierii au demontat superstițiile și au învățat cetățenii cum să „prevină ghinionul”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a desfășurat o amplă campanie de informare preventivă…

o oră ago

Pericol public pe roți! O tânără de 24 de ani și doi bărbați au fost trași pe dreapta de polițiști înainte de a provoca o tragedie

Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…

4 ore ago

Divertisment online gratuit: ce primești la înregistrare

La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

24 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

24 de ore ago