Maximilian Gânju
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din municipiul Petroşani – Peştera Bolii – va avea, din decembrie, un drum asfaltat.
Proiectul pentru realizarea acestui obiectiv cerut cu insistenţă de administratorul Peşterii Bolii, respectiv Asociaţia PetroAqua, este deja finalizat iar acum, se întocmeşte studiul de fezabilitate, astfel încât lucrarea să poată demara în scurt timp. Cel puţin teoretic, drumul de acces spre peşteră ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul acestui an. „Proiectul este realizat, avem şi finanţarea, iar în două-trei zile, ar trebui să se finalizeze şi studiul de fezabilitate. Chiar astăzi (n.r. luni 25 octombrie) am dispus să se facă studiul în regim de urgenţă, pentru a începe asfaltarea. Lucrarea trebuie să se finalizeze în luna decembrie, cel puţin, noi aşa sperăm, însă depinde şi de alţi factori”, declară Lucian Dragomir, director SADPP din cadrul Primăriei Petroşani.
În prezent, drumul spre obiectivul turistic este unul forestier şi accesul cu mijloacele auto spre peşteră se face destul de greu. Întregul proiect costă câteva sute de mii de lei, însă preţurile estimate iniţial ar putea fi depăşite, dat fiind faptul că drumul este situat deasupra unei căi ferate şi are nevoie de un zid de susţinere, altfel, riscând să se surpe peste şine. Peştera Bolii a devenit un loc de atracţie pentru turişti, mai ales, după ce a fost reabilitată de PetroAqua, iar datorită frumuseţii, în peşteră au fost turnate mai multe secvenţe pentru filmul „Legenda Nibelungilor”, s-au derulat festivaluri de muzică religioasă, concerte ori alte manifestări culturale.
Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un ales local din zona noastră s-a supărat pe iubita…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit, în final, să continue proiectul construcției…
V.N., din municipiul Orăștie Pentru că a fost acuzat că a bătut o femeie căreia…
Un bărbat de 48 de ani, din oraşul Geoagiu, a fost reţinut de poliţiştii din…
Tâlhăria a avut loc în vara anului trecut, în municipiul Vulcan, iar adolescentul nu este…
View Comments
voi astia de la mesagerul sunteti geamanul unor ziare din Valea Jiului? Sunt materiale semnate de cel putin 2 artisti printre care si acest Ganju care sunt copy-paste... Ghicitoare: Oare cine este cel sau cea de-a doua artista? ...Voi ii platiti pentru aceste creatii?
Unde-i "durerea",ca nu-nteleg ?Unul e cotidian al judetului Hunedoara,altul cotidian regional.Ambele il au in colectivul redactional pe M. Ginju.Nu e plagiat cum sugerezi,e oficial.Acu' o sa te-apuci sa-l "certi" si pe Alexandru Gruian daca-i citesti vreun articol in "Dilema veche" ?.Important e ca poti afla de Pestera Bolii,stiri la zi,informatii,din mai multe surse.
In sfarsit se asfalteaza si in aceasta zona.