Coşurile de la Hunedoara

Dacă tot am luat-o pe panta relatărilor despre clădiri degradate, un articol publicat într-un număr precedent al Mesagerului hunedorean („Coşurile Hunedoarei, puse la pământ”), îmi furnizează, iată, material pentru un alt editorial.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ce-ar fi fost dacă prin 1750 să spunem, când utilitatea militară a castelelor era depăşită, statul austriac să fi decis că gata, ar putea demola castelul, pe care oricum îl foloseau ca pe un fel de depozit? Ar mai fi fost azi castelul cel mai vizitat monument din judeţ? N-ar mai fi fost! Pam-pam…
Georg Hocevar, austriacul care a dus locomotive cu abur în ţara sa (între noi fie vorba, salvându-le de la fier vechi…) a fost trimis în judecată. Patrimoniu, chestii… În schimb, nimeni nimic despre distrugerea căii ferate înguste Hunedoara-Govâjdie, a podurilor, „pierderea” vagoanelor trenuleţului. De unde se vede că legea patrimoniului operează diferenţiat. Noroc cu ONG-ul „Salvaţi mocăniţa Hunedoara”. Săraca mocăniţă, de mult a fost topită, pe bucăţele, prin cine ştie ce cuptor, că doar n-or fi sensibili samsarii de fier vechi la chestiuni de patrimoniu, ce-s ei, doctori docenţi…? Banul să iasă, cât mai repede…
Prin 1994, la solicitarea directorului general de atunci, Silviu Samoilescu, am realizat un film despre combinatul siderurgic – matriţa o mai am şi acum. Se punea problema dezvoltării, realizării unei structuri economice integrate etc., aspecte depăşite în timp. Totuşi, unul dintre aspectele relatate se referea la unul dintre furnale – fusese proaspăt retehnologizat, informatizat, mă rog, prezentat printre vârfurile tehnologice ale Hunedoarei, la acea vreme. Filmul stă mărturie. Au trecut câţiva ani şi toate furnalele au fost demolate. Nu a mai rămas nici unul – nici măcar cel în care se investiseră bani grei pentru retehnologizare.
În 2007, strategia de dezvoltare turistică a judeţului Hunedoara, realizată de o firmă specializată, prevedea între atracţiile posibile… turismul industrial, bazat pe existenţa unor (să le spunem vestigii) instalaţii strâns legate de un anumit tip de civilizaţie, mai precis cel industrial. Păstrat, un furnal ar fi devenit, mai mult ca sigur, în câţiva ani, un muzeu excepţional al ocupaţiilor metalurgice din zonă, care încep oficial undeva în jurul anului 1000 (a fost descoperit un cuptor datând din acea epocă), dar care cu siguranţă, sunt mult mai vechi. Dar în 2007, furnalele nu mai existau…
La această oră, cele mai complete date istorice le găsiţi pe blogul lui Ioan Romulus Vasile, fost director în combinatul siderurgic, la adresa http://romulusioan.blogspot.com/. Dar nu le putem cere indienilor care au cumpărat combinatul să fie patrioţi în locul nostru…