Costel Avram primeşte aceeaşi leafă netă ca şi anul trecut

Maximilian Gânju

O serie de informaţii vehiculate în spaţiul public arătau că directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram (foto), beneficiază de o majorare salarială substanţială din acest an. Numai că, Avram spune că informaţia este eronată, iar leafa pe care o primeşte în 2018 nu este mai mare faţă de cea încasată lunar în anul 2017.

”Este vorba de o confuzie, de neatenţie din partea celor care au scris, nu ştiu şi nu mă pronunţ. Cert este că salariul meu net nu s-a majorat şi puteam fi întrebat de acest lucru. Nu am nimic de ascuns şi când mi se va majora salariul, o să spun public. Voi face public cât câştig ca şi până acum. Da, este adevărat că s-a majorat cu contribuţiile pe care le plătesc eu, conform legii, ca la toată lumea. Dar în mână voi primi aceiaşi bani ca şi anul trecut. Vreau să vă reamintesc că eu am pus toate salariile conducerii Apa Serv Valea Jiului la vedere imediat după ce am preluat societatea ”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Pe de altă parte, Avram spune că va exista o majorare salarială pentru angajaţii societăţii şi în afara celei legate de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. ”Vom avea creşteri salariale pentru angajaţi, societatea a mers bine şi munca trebuie răsplătită. Oamenii au tras din greu să avem rezultate. Această majorare nu o putem anunţa acum, dat fiind faptul că trebuie întocmit şi aprobat bugetul”, a mai spus sursa citată. Apa Serv Valea Jiului a încheiat anul 2017 pe profit.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La cat costa metrul cub de apa si avand in vedere ca are monopol in domeniu,deci nu are concurenta.........normal ca are profit.Ei si cei de la curent electric si gaze cand nu le ies socotelile , scumpesc imediat si gata,sunt pe profit.

Recent Posts

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

5 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

13 ore ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

13 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

13 ore ago

Protest la Finante. Finanţiştii din Hunedoara au protestat timp de 2 ore. Motivul? Noua lege a salarizării le scade salariile.

Comunicatul de presa de azi al organizatiei noastre, prezentat si in articolul de mai jos:…

17 ore ago