Categories: Sport

Cosmin Guşă critică Guvernul pentru blocarea competiţiilor de judo

Preşedintele Federaţiei Române de Judo (FRJ), Cozmin Guşă (foto), a declarat că Ro­mânia a pierdut organizarea a două com­pe­tiţii internaţionale, Cupa Europeană Under-18 (12-13 septembrie, Cluj-Napoca) şi Euro­pean Open la seniori (26-27 sep­tem­brie, Cluj-Napoca), din cauza modului prost în care a fost gestionată criza pandemică în ţară.

„Din cauza modului prost în care a fost gestionată criza pandemică, am pierdut or­ganizarea celor două competiţii europene de la Cluj Napoca. Am pierdut în acest fel po­sibilitatea de revigorare a activităţii com­petiţionale la judo, dar am pierdut şi bani. Pentru că, prin organizarea acestor com­petiţii, din sponsorizări, din reclamă, din drepturi de televiziune, federaţia câştiga bani”, a spus Guşă.
Guşă a mai afirmat că o a treia competiţie internaţională, Campionatele Europene de seniori pe echipe mixte, programată la 28 noiembrie, la Bucureşti, va fi amânată.
Preşedintele FRJ susţine că Guvernul pre­găteşte o Ordonanţă care va interzice în continuare organizarea de competiţii pen­tru sporturile de contact precum judo. El ca­ta­loghează drept discriminare faptul că handbalul poate organiza competiţii, în timp ce judo sau luptele nu.
„Veştile sunt proaste şi absurde pentru spor­turile de contact, pentru că săptămâna aceasta se pregăteşte o Ordonanţă de Gu­vern. Aceasta prevede că sporturile de con­tact sunt în continuare excluse de la ac­ti­vităţi. E clar că ministrul nu face diferenţa între sporturi şi face o discriminare care con­damnă disciplinele de contact cum sunt judo şi luptele. De asemenea, prin in­ter­zicerea or­ganizării de competiţii interne, sportivii de la judo se vor afla în dezavantaj faţă de cei din străinătate, atunci când vor participa la com­petiţiile internaţionale”, a afirmat Guşă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

6 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

6 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago