Categories: Sport

Corvinul, victorie fără emoții în amicalul cu Progresul Spartac

Corvinul Hunedoara nu a avut emo­ții în amicalul cu Progresul Spartac (locul 2 în Seria 4 din Liga 3), disputat luni, 10 februarie, la baza FRF de la Buftea. Formația lui Florin Maxim a trecut fără probleme de clubul din Liga 3, cu scorul de 3-1, dar diferența a fost făcută încă de la pauză.
Clubul hunedorean conducea cu 3-0 după primele 45 de minute, având trei marcatori diferiți, scrie Prosport.

Pe teren advers
Corvinul Hunedoara vrea să joace în play-off-ul Ligii 2 și în această stagiune, fiind pe locul 11 la început de 2025, la numai două puncte de locul 6, Campionii FC Argeș. În prima rundă din 2025 din campionat, Corvinul va întâlni CS Mioveni, pe teren advers.
În pauza competițională de iarnă, Corvinul Hunedoara a disputat primul meci amical al iernii contra ACS Mediaș, de care a trecut cu 2-0. Apoi, for­mația din Liga 2 a întâlnit o altă gru­pare din Liga 3, pe Gloria Bistrița Năsăud, pe care a învins-o cu același scor, 2-0.
Până la duelul cu Progresul Spartac, Corvinul a întâlnit și Farul Constanța U18, de care a trecut la limită, scor 1-0. Întâlnirea cu Progresul a consemnat cele mai multe goluri marcate de elevii lui Florin Maxim în seria amicalelor, dar și prima întâlnire în care a luat gol.

Trei marcatori diferiți pe lista hunedorenilor
Antoniu Manolache a deschis destul de repede scorul, încă din minutul 8, după ce a marcat de la 11 metri, iar opt minute mai târziu și-a trecut numele pe lista marcatorilor și Daniel Pîrvulescu. În ultimul minut regulamentar al primei părți a fost stabilit scorul pauzei, 3-0, când a punctat Mehdi Lehaire.
Progresul Spartac a reușit golul de onoare în minutul 81, prin Claudiu Dinache, iar rezultatul final a fost 3-1 pentru Corvinul Hunedoara.
• Corvinul Hunedoara: Bg. Ungureanu – Pedro Albino, Lică, Ant. Manolache, Velisar, Cărăruș, Dar. Grigore, Al. Neacșa (cpt.), Lehaire, Nic. Pîrvulescu, Vladic
Rezerve: Cr. Blaga – Predică, I. Pop, Loughrey, R. Maria, Bradu, Hergheligiu, Ackovski, Câmpan, Apur.
• Progresul Spartac: Ciontoș – Fîrțînescu, Seb. Radu, Calea, Parfeon, Bumbănac, Andr. Grigore, Rz. Stîngă, L. Mitrică, R. Stanciu, Mat. Andrei
Rezerve: Dar. Dumitrescu – I. Costea, Ohaci, Mir. Dinu, Mirea, Coseru, D. Geană, Papa, Cl. Dinache, Dav. Micu.

Corvinul continuă seria amicalelor cu echipe din Liga 3
Până la reluarea Ligii 2, Corvinul Hunedoara va mai disputa amicale cu LPS HD Clinceni (13 februarie), tot în cadrul cantonamentului, și cu SCM Zalău (22 februarie), pe terenul de la Hunedoara.
De pe 1 februarie, clasata pe locul 11 în eșalonul secund este prezentă la Mogoșoaia, unde are un lot de 25 de ju­cători. Până acum, Corvinul i-a anunțat ca achiziții pe portarul Bogdan Ungu­rea­nu, care a fost împrumutat de la Rapid, fundașul Pedro Albino, care ulti­ma dată a evoluat la CSM Focșani, fun­da­șul central canadian Cale Loughrey, Radu Maria și Denis Mihai Zanc. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

5 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

5 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

5 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

5 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

5 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

5 ore ago