Categories: FlashSport

Corvinul, la maximum! „Echipa revanşei”, tot mai aproape de revenirea în Liga a doua!

Claudiu Sav

În faţa a peste 9.000 de suporteri (re­cord de asistenţă la acest nivel), corviniştii au mai adăugat o victorie în „portofoliul” şi aşa bogat! A fost, din nou, 2-1 cu Gloria Bistriţa, după un meci în care alb-albaştrii au arătat tărie de caracter, au revenit de la 0-1 şi rămân invincibili în această stagiune! Una care se va încheia cu o „finală” pentru pro­mo­vare, în dublă-manşă, cu mai vechea cunoştinţă, Unirea Ungheni!
Primele două clasate a uneia dintre „cele mai slabe serii” din Liga a treia se vor lupta pentru un loc la startul ediţiei viitoare a ligii secunde, după ce gruparea din Mureş a întors calculele hârtiei şi a învins, la Oradea, cu 3-2.

„Gloria nu cântă”
Este titlul unui film românesc din 1976, cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Tora Vasilescu în rolurile principale, dar şi ideea pe care au îmbrăţişat-o „corbii albaştri” (şi) la returul cu Gloria Bistriţa! În faţa unui stadion aproape plin, băieţii lui Florin Maxim au mai învins, încă o dată, gruparea lui Adrian Falub, asta, deşi oas­peţii au venit hotărâţi să strice săr­bă­toarea în alb-albastru, din toate punctele de vedere! Pe teren, roş-negrii au înce­put, cum era normal, mai sus, în ideea de a marca un gol care să îi readucă în cărţi, iar Gondiu a încercat, primul poarta, timid, în minutul cinci. La buturile opuse, Coman şi Curtean au încercat să îl sur­prindă pe Bodea, însă golul a venit în poar­ta Hunedoarei, dintr-o fază care nu anunţa nimic! O centrare a lui Yameogo a fost deviată, Pop a încercat să respingă dar a trimis greşit, Elton şi Lefter nu s-au înţeles şi Abdul a profitat (22). Doar că „zborul corbilor” nu poate fi frânat atât de uşor şi, după 10 minute, Lupu a re­sta­bilit egalitatea, cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Bradu (combinaţie în ur­ma căreia Corvinul marca şi la Bistriţa!). Iar la pauză, Corvinul – Gloria a fost 1-1.

Probă de caracter
În actul secund, Garutti i-a luat locul acci­dentatului Iacob, în vreme ce Falub
l-a preferat pe Rus lui Georgescu, însă Corvinul a pus, încet-încet, stăpânire pe joc. Curtean a fost aproape de golul sezo­nului, cu un şut de la 50 de metri (46), iar o fază mai târziu Lupu a pătruns în viteză pe dreapta, dar a tras alături. Replica a venit, doar o singură dată, de la Manolache, a cărui reluare din zece metri, central, s-a dus pe lângă. Şi, din acel moment, a existat, din nou, doar o echipă pe teren! Pîrvulescu a avut şansa lui 2-1, dar a trimis, cu stângul, în cros, alături (53), iar la faza imediat următoare, Bradu a trimis în Bodea, din poziţie „unu la unu” cu acesta, după o minge lungă venită de la Neacşa! Oportunităţi care n-au făcut decât să anunţe golul lui Pîrvulescu, venit după o fază-şnur: „ex­te­rior” Curtean, pasă Coman în zona punc­­tului cu var, finalizare din prima „Nicky” (63)! 2-1 iar restul partidei nici că a mai contat. Bistriţenii au apelat la mingi „plouate” în careu, pradă uşoară pentru corvinişti, care au încheiat încă un meci victorioşi. Pentru a 27-a oară în acest sezon! „Echipa-revanşei” – docu­men­ta­rul care are în prim-plan echipa de bas­chet a Statelor Unite ale Americii, care devine campioană olimpică în 2008 – „rulează” şi la Hunedoara. În alb-albastru şi cu alte figuri în rolurile principale, pen­tru că povestea trebuie să continue!

„I-am învins şi în trening şi la costum!”
Finalul de meci a adus o descătuşare şi pe banca de rezerve a echipei noastre, după ce au existat mai multe „contre” de-a lungul celor 90 de minut (şi nu numai!) cu oficialii formaţiei vizitatoare. Lucru explicat, la final, de antrenorul nostru, Florin Maxim: „E un meci în care s-a trăit intens şi, pe undeva, sunt nor­male şi astfel de ieşiri. Am urmărit, cu atenţie, şi declaraţiile oaspeţilor noştri după meciul de la Bistriţa şi mi s-a părut de prost-gust să te legi de echipa cu care urmează să joci pentru că alege să îmbrace costume la meciurile impor­tan­te… Ne cerem scuze că ţinem la ima­gi­nea noastră! Suntem în 2023 şi nu cred că e potrivit să te iei de astfel de lucruri. Şi-atunci nu am făcut decât să le atrag atenţia, la final, că i-am învins şi în trening şi la costum!”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

7 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

7 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago