Cornel Resmeriţă a fost pus sub control judiciar

Cornel Resmeriţă (foto), primarul municipiului Lupeni, a fost eliberat din arest la domiciliu şi pus sub control judiciar. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu, care a declarat că: „poliţiştii au fost informaţi despre această situaţie din data de 26 mai”.

Cornel Resmeriţă a fost arestat preventiv în luna februarie pentru 30 de zile, după care a fost trimis în arest la domiciliu. Acesta este cercetat într-un dosar penal alături de fraţii Adrian şi Miron Dorel Gărdean, Cristofor Alin Condoiu şi Miron Lupulescu, pentru acuzaţia de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine şi pentru alţii. Dosarul a fost disjuns din dosarul cunoscut opiniei publice sub denumirea „Gala Bute”, în care este cercetat şi fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

George Resiga, șeful Serviciului Public Salvamont Lupeni Pentru că, alături de colegii săi, pe parcursul…

2 ore ago

Bulina neagră

Silvester N., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru comiterea infracțiunii de…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au ajuns, vorba ace­ea, la fundul sacului — și nu orice sac, ci unul scuturat…

2 ore ago

Hunedoara: Primăria continuă proiectul construirii noului stadion Corvinul 1921

Primăria municipiului Hunedoara con­ti­nuă proiectul de construire a noului stadion „Corvinul 1921", din localitate, din…

2 ore ago

Tată, soră și nepot – terorizați și amenințați în propria casă

Individul a intrat peste sora lui în casă și a călcat-o în picioare chiar în…

2 ore ago

Zăngănitul cătușelor l-a făcut băiat cuminte

Pentru că și-a abandonat familia, un hunedorean a fost condamnat de către o instanță de…

2 ore ago