Corespondență de la Nicolae Gavrea – Paris 2024. Olimpiadă cu alba-neagra și mii de pași pe scările de la metrou

Catacombele de la Paris, trans­for­mate în linii de metrou, oferă turiștilor veniți din diferitele părți ale lumii o bună metodă de antrenament. Urci, cobori și iar urci nenumărate scări sau treci de la o linie la alta prin culoare foarte bine întreținute. În fiecare zi faci mii de pași, dar scările din stațiile de metrou te ucid, mai ales când afară e foarte cald.

Turiști păcăliți
Alte scări în Piața Pigalle, când am urcat la vestita Basilică Sacre Coeur, din cartierul Montmartre, de unde mii de turiști au posibilitatea de a vedea pa­norama Parisului de pe esplanada din fața bazilicii. Am coborât meca­ni­zat, cu o telecabină, cei drept mai mică decât cea de la Deva, dar funcțională și elegantă.
Pe străduțele din cartierul artiștilor am cumpărat suvenirurile tradiționale cu emblema Parisului și am întâlnit și români care exersau jocul care ne-a fă­cut celebrii pe aici, adică alba-neagra. Am privit cu atenție cum se duc banii din portofelul neaveniților, o doamnă chiar a „donat“ 100 de euro și era nedumerită cum de a pierdut, deși era sigură că a arătat corect cana cu min­gea de joc. Le-am urat spor la muncă celor din echipa de joc, după ce am aflat că au prieteni și la Deva, unde
ne-au spus că au câștigat bani frumoși în zona gării, în urmă cu mulți ani. Am mai fost în acest cartier, în urmă cu 24 de ani și am constatat că nu s-a schim­bat aproape nimic, chiar și magazinele au rămas aceleași. Doar vânzoleala tu­riș­tilor aflați în căutare de suveniruri par­că e alta.

Locul meritat
Revenind la competițiile sportive, gimnastele noastre au încheiat finala pe echipe pe locul șapte, la doar 0,03 puncte înaintea celor din Japonia. Nu sunt cârcotaș și spun că mă bucur pentru performanța lor. Ar fi fost mai bine dacă nu erau ratările de la paralele sau micile dezechilibrări de la bârnă. Locul pe care au terminat competiția este meritat și asteptăm finalele pe aparate.
Întrecerile de la Arena Bercy unde este competiția de gimnastică au adus în tribune peste 10.000 de spectatori, sala fiind arhiplină, iar noi, jurnaliștii, sosiți chiar cu o oră înainte de debutul sesiunii, am fost îndrumați spre un sec­tor, mai la margine, deoarece soli­citările pentru concurs au fost mult prea mari pentru a se asigura locurile în sală. La alte discipline sportive, cum este natația, la finalele programate seara, la tenisul de câmp, unde joacă nu­me importante, organizatorii au emis tichete speciale pentru presă, colega noastră, Alina Alexoi, având mereu probleme ca să împartă aceste tichete, deoarece sunt colegi de breaslă care nu înțeleg că pot primi doar un tichet de acces pentru fiecare institutie me­dia și fac presiuni fantastice pentru a avea mai multe.

Parcă era cutremur
E frumos la toate arenele unde am par­ticipat la intreceri dar am și cons­tatări negative. De exemplu la tenisul de masă, în timp ce la mesele de joc evo­luau sportivi din alte țări (chiaar Eliza Samara (foto) de la noi), iar la una con­cura un francez, cei din tribune au stri­gat, au cântat și au bătut din picioare în tribunele de metal, de parcă numai francezul era în competiție. Iar după victoria acestuia, organizatorii i-au permis să dea interviuri la televiziune sub vulcanul de țipete și urlete, ba chiar să facă un tur de sală, în timp ce la alte mese se concura. Țipetele le-am auzit și la jocurile de handbal sau la volei unde am stat la nivelul trei al tribunei, iar la cunoscutele valuri pe care le-au făcut spectatorii la solicitarea repetată a animatorului, tribunele se mișcau în ritmul valurilor, de parcă era cutremur.
Proba de înot de la triatlon a fost re­programată, deoarece Sena a fost po­luată, a venit și ploaia, scurtă dar bună, aici la Paris, iar eu închei, spunând doar că francezii au pregătire fizică multiplă și datorită scărilor de la metrou. Mă gră­besc să mai fac o tură, spre Arena de natație…