Categories: Sport

„Corbii” mici, victorii pe linie în ultima etapă

De la Academia de fotbal a Corvinului ne vin periodic vești foarte in­teresante și foarte bune despre evoluția juniorilor clubului hune­do­rean. În etapa programată la finalul săp­tămânii trecute, toate cele cinci formaţii de juniori mari ale clubului de pe Cerna au obținut victorii.

Pe locul secund
Victorie la scor pentru juniorii under 13 (antrenor Cristian Robert Adrian) ai clubului hunedorean care, la finele săptămânii trecute au trecut cu 9-5 de ACS Mediaş, în deplasare, după un joc în care au evoluat: Bătrînu, Benedek, Onea, Spravil, Grozavu, Budur, Pascal, Popescu şi Oprişoni – în linia întâi – apoi Andrici, Grecu, Junc, Manoilă, Mitucă, Ciolea, Rădos, Burcă şi Berescu în cea de-a doua repriză.
Juniorii Under 15 au trecut cu 6-1 de Luceafărul Drobeta Turnu Severin, în etapa a 11-a a Campionatului Naţional. Bratu, a înscris de două ori în poarta oaspeților, Manea, Zepa, Calistru şi Băhăianu au marcat pentru hunedo­reni, care au evoluat în formula: Drăguşin – Sebestyen, Calistru,
Axinia, Toma – Alexă, Cristea, Zepa, Horopciuc – Manea, Bratu, iar pe parcurs au mai evoluat Cămărăşan, Leonte, Bălaşa, Chiriac şi Buhăianu. Momentan, “corbii mici” sunt pe locul secund în serie, cu 21 de puncte, la trei în spatele liderului CSM Târgu Jiu, care are un meci în plus.

De cinci ori
Echipa juniorilor Under 16 au făcut scorul etapei, învingând cu 10-0 formația similară de la Luceafărul Drobeta Turnu Severin! Au marcat golurile hunedorenilor Mihăilă, Jitar, Băluş şi Cioază, fiecare de câte două ori, lista fiind completată cu Ivan şi Bordea, într-un meci în care tinerii jucători de la Corvinul au marcat de cinci ori pe repriză, în poarta ultimei clasate. Au evoluat: Roşculeţ – Ticula, Sava, Poenar, Basarabă – Jitar, Apur, Bordea, Ivan – Băluş, Mihăilă au început ca titulari, iar pe parcurs au mai intrat Cioază, Gherghel, Irimia, Butnaru şi Podraszky.
La Under 17, juniorii lui Ştefan Mardare ţin aproape de liderul seriei, CSS Lugoj, după victoria la limită, 1-0, cu Gloria Arad – singurul gol fiind înscris de către Jitar, la Corvinul evoluând în această etapă: Roşculeţ – Ivan, Poenar, Lăscuş, Oprişan, Blidariu – Irimia, Apur, Basarabă – Jitar, Ticula. Au mai intrat Ciobanu, Mihăilă şi Cioază, într-un final de meci în care Sava a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Un meci minus
În fine, juniorii Under 19 au trecut, şi ei, de gruparea arădeană, cu 3-0, după reuşitele lui Grosu, Stupu şi Dodoi.
Au evoluat la Corvinul: Mutuligă – Udrică, Grosu, Horiea, Şeroni –
Matei, Constantin, Burciu, Bartha – Mihăilă, Stupu, dar au mai intrat în teren și Buhnilă, Dodoi, Antonoi, Bela şi Radu. Jucătorii hunedoreni se află acum pe locul secund în clasamentul seriei, cu 22 de puncte, la egalitate cu ACSM Reşiţa, care are un meci în minus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI INTENSE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o…

5 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT DE FAMILIE IZBUCNIT ÎN MUNICIPIUL LUPENI

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…

13 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

2 zile ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

2 zile ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

2 zile ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

2 zile ago