Categories: Actualitate

Corala Parohiei Ortodoxe „Bunavestire“ a concertat la Praga

Corala Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” din Deva, având ca dirijor pe profesorul Gelu Onţanu-Crăciun şi corepetitor pe prof. Mariana Onţanu-Crăciun, a participat recent la Festivalul coral internaţional „Prague Advent Choral Meetings-2015”, desfăşurat în Praga, capitala Cehiei.
Festivalul se derulează anual pe parcursul a patru săptămâni în perioada postului Crăciunului, în care sunt programate concerte ale corurilor participante în zilele de vineri şi sâmbătă. Corala deveană a susţinut două concerte de muzică sacră şi colinde de câte 30 de minute, unul vineri, 27 noiembrie, la Biserica „Sf.Nicolae” şi celălalt sâmbătă, 28 noiembrie, la Biserica „Sf. Salvator”. Programul concertului a cuprins creaţii din literatura muzicală românească şi internaţională. În cele două locaţii cu o acustică excelentă au mai concertat şi coruri din Olanda, Ungaria, Italia, Serbia, Elveţia, Germania, Slovacia, Finlanda, cu un repertoriu deosebit de atrăgător şi variat. La finalul celei de-a doua zi, corurile reunite au susţinut împreună un concert comun – o experienţă unică, de neuitat, o dovadă a faptului că muzica este o artă care uneşte oameni. Întrucât festivalul nu a avut caracter competiţional, corurile au fost distinse cu diplome de participare şi plachete din partea organizatorilor.
Participarea Coralei Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” din Deva (singura formaţie românească din întreg festivalul) la acest eveniment cultural s-a bucurat de sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, a Consiliului Local Deva şi al Asociaţiei Culturale „Musica Divina”-Deva. Corala, alcătuită din corişti amatori de diverse vârste şi profesii, este laureată a mai multor festivaluri şi concursuri din ţară, printre care Festivalul de muzică sacră şi colinde „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăştie, unde anul trecut a obţinut Marele Premiu şi Diploma pentru cel mai bun dirijor

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

6 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

7 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

7 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

7 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

7 ore ago