În fiecare lună, câteva minore dau naştere unor copilaşi, în maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Potrivit medicilor, cu toate că natalitatea este în scădere, numărul mamelor care nasc la vârste fragede, înainte de împlinirea majoratului, se menţine constant. De cele mai multe ori, minorele fac parte din familii dezorganizate, iar nivelul de educaţie este unul scăzut.
Două tinere protejate
De la începutul acestui an, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara are în grijă două mame, care nu au împlinit vârsta de 18 ani, şi care nu au nici un sprijin din partea familiilor lor. „Ne ocupăm de aceste cazuri, deoarece tinerele şi copiii lor au nevoie urgentă de asistenţă socială. Din păcate, doar aceste situaţii se cunosc. Oficial, însă, suntem conştienţi că există mult mai multe. De cele mai multe ori, minorele ajung în această situaţie, din cauză că fac parte din familii dezorganizate, din interiorul cărora nu au învăţat nimic despre educaţia sexuală sau nu au fost trimise la şcoală, pentru a primi educaţie. Pe de altă parte însă, există tinere care nu au împlinit vârsta majoratului, dar dau naştere unor copii pe care ele îi doresc, şi au parte şi de sprijinul familiilor”, a declarat Geanina Ianc, directorul general adjunct al DGASPC Hunedoara.
Trei minore nasc, lunar
Potrivit medicilor, la maternitatea Spitalului Judeţean din Deva, în fiecare lună vin, aproximativ, câte trei copile, pentru a da viaţă unor copii, puţin mai mici decât ele. „Tinerele mame minore au de obicei vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. De altfel, acestea sunt fizic foarte dezvoltate, conformaţia corporală este asemănătoare cu a unei femei în toată firea. Asemenea cazuri le întâlnim constant, aproximativ trei minore vin, în fiecare lună, pentru a da naştere unor alţi copii şi, cu toate că natalitatea în judeţ este într-o scădere simţitoare, numărul mamelor mai mici de 18 ani, care nasc, se menţine constant”, a declarat medicul pediatru Camelia Ionescu, şeful Secţiei de Neonatologie, din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
Magdalena Șerban Analizele de laborator sunt esențiale pentru gestionarea corectă a oricărui pacient, având un…
Magdalena Șerban Comuna care părea uitată într-o haltă în care trenul dezvoltării nu oprea ajunge…
O echipă de specialiști ai unei firme străine va sosi în luna octombrie la Deva…
Adrian David a făcut un pas decisiv pentru revenirea la conducerea Casei Județene de Asigurări…
FC Corvinul 1921 Hunedoara va disputa ultimul meci pe actualul stadion vineri, 2 octombrie, de…
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…