Categories: ActualitateFlash

Copiii gurului din Apuseni, căutați de Poliție

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Hunedoara a cerut sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) pentru găsirea a 12 copii şi a părinţilor acestora, membri ai co­munităţii „Copiii Soarelui”, după ce minorii şi mamele lor au plecat din satul Dumbrava de Sus, unde funcţiona organizaţia, fără să se ştie unde s-au deplasat, a informat luni Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.

Fără medic de familie
Solicitarea survine în contextul în care liderul comunităţii, un bărbat de 59 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, săp­tămâna trecută, fiind acuzat de viol, şantaj, împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
„În prezent, DGASPC Hunedoara a solicitat IPJ Hunedoara să dispună măsurile necesare pentru găsirea minorilor şi a aparţinătorilor în vederea clarificării aspectelor legate de po­si­bile încălcări ale drepturilor fundamentale re­glementate de Constituţia României, respec­tiv dreptul la învăţătură (art. 32) şi dreptul
la ocrotirea sănătăţii (art. 34). DGASPC Hunedoara îşi exprimă întreaga dispo­ni­bi­litate de a colabora cu organele de anchetă în limita atribuţiilor stabilite prin legislaţia în vigoare”, se menţionează într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, remis luni AGERPRES.
Reprezentanţii DGASPC Hunedoara, insti­tuţie subordonată CJ Hunedoara, precizează că în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor, ce a avut loc pe 24 mai, doi psihologi şi un asistent so­cial au însoţit organele de cercetare penală la percheziţiile efectuate în satul Dumbrava de Sus, la membrii comunităţii „Copiii Soarelui”.
În cadrul acestei acţiuni au fost identificaţi 12 copii, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 12 ani, care erau însoţiţi de ambii părinţi sau doar de mamă, minorii fiind identificaţi de către organele de cercetare penală în baza certificatelor de naştere.
Copiii erau dezvoltaţi fizic potrivit vârstei, nu prezentau forme de abuz fizic, însă nu aveau un medic de familie, în caz de boală aceştia fiind trataţi cu produse naturiste. De ase­menea, copiii nu urmau o formă de în­văţământ de stat din România, părinţii sus­ţinând că minorii ar fi înscrişi la cursuri la o şcoală din Statele Unite ale Americii, aspect verificat în prezent de către DGASPC Hunedoara.
„Facem precizarea că prezenţa repre­zentanţilor DGASPC Hunedoara la acţiunea din data de 24 mai 2022 a avut ca scop evaluarea minorilor prezenţi în comunitate şi respectarea drepturilor acestora (…) Având în vedere contextul juridic, reprezentanţii DGASPC Hunedoara au apreciat că, potrivit legislaţiei în vigoare, la data respectivă nu existau motive legale pentru ca minorii să fie preluaţi în vederea instituirii de măsuri speciale de protecţie”, se arată în comunicat.
Trei zile mai târziu, pe 27 mai, când re­prezentanţii DGASPC au fost solicitaţi de procurori să se deplaseze, din nou, în satul Dumbrava de Sus, copiii şi mamele acestora din comunitatea „Copiii Soarelui” nu au mai fost găsiţi acolo.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI PENTRU COMITEREA UNOR FRAUDE BANCARE ȘI FURT CALIFICAT

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au efectuat cercetări privind furtul unui card bancar și…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cum se învârt banii eu­ropeni în regiunea cu lămpașe, între niște po­tentați și niște sine­cu­riști?…

10 ore ago

Bulina albă

Sandu Remus - căpitanul echipei Jiul Petroșani Pentru că a acceptat să conducă gruparea fanion…

10 ore ago

Bulina neagră

Adrian B. din Uricani Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența…

10 ore ago

După ce l-a jignit pe primar pe Facebook, e bun de plată. Dacă soluția rămâne definitivă, trebuie să-i plătească edilului șef 10.000 de lei despăgubiri morale

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu (foto) a câștigat la Tribunalul Hunedoara, pro­cesul intentat lui Mihai Marian…

10 ore ago

Muncește cu „drag” pentru a achita amenzi de aproape 8 mii de lei

Hațeganul sancționat repetat a crezut că va scăpa fără a da soco­teală, dar planul lui…

11 ore ago