Copiii din Râu de Mori, pe lista priorităților administrației locale

Magdalena Șerban

În ciuda minusurilor bugetare cu care a plecat la drum la începerea mandatului său de primar al comunei Râu de Mori, Flaviu Dilertea (foto) nu vrea să facă rabat de la tradiții, îndeosebi de la darurile aduse de Moș Crăciun copiilor de aici.

 

Adio unui an greu
„Sunt 270 de pachete pe care le vom oferi preșcolarilor și elevilor până la clasa a VIII-a. Avem funcționale o școală gimnazială în Râu de Mori, câte o școală primară în Clo­potiva, Bălan, Ostrov și Sibișel plus gră­dinițele. În funcție de restricțiile care vor fi active la momentul respectiv, ne dorim să organizăm un cadru festiv în aer liber, dacă ni se va permite, și acolo să fie dăruite micile noastre surprize. Pentru a marca săr­bă­torile, apelăm la ornamente, dar este un capitol în care nu am investit, având în sar­cina noastră o serie de obligații adminis­trative ce trebuie îndeplinite și întocmirea unor documentații tehnice ce dețin un rol major în câștigarea unor noi proiecte. Sunt trei brazi mari la nivel de comună, iluminați de sărbătoare. În acest mod, spiritul Cră­ciunului se va putea resimți și stradal. Însă dincolo de orice, contează să existe sănă­tate și voie bună în casele oamenilor”, arată Flaviu Dilertea, primarul din Râu de Mori. Cât despre 2021, acesta nu prea se bucură să vorbească, preluând conducerea locală cu datorii lăsate de vechea administrație, ceea ce înseamnă o luptă permanentă pentru echilibrare bugetară. “Nu am reușit nici acum să achităm ce am moștenit ca și restanțe, mergem cu ele în continuare, dar ne-am asigurat că buna funcționare a primăriei nu e pusă în pericol, drămuind ban pe ban. Per ansamblu, 2021 a fost un an greu, cu provocări mari. De la Guvern și Con­siliul Județean Hunedoara am primit 200.000 de lei, deci nu ne-a fost ușor, alte primării primind chiar 800.000 de lei. Din nefericire, bugetul nostru nu e elastic, are multe limite”, mai afirmă primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

20 de ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

20 de ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

20 de ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

20 de ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

20 de ore ago