Copacii comunişti

Prin anii ’70, copil fiind, îmi amintesc că odată cu venirea primăverii, locatarii de prin blocuri ieşeau să amenajeze zonele verzi. Eram prea mic ca să-mi dau seama dacă era vorba despre ceva impus, cerut de pe la partid (pentru cei mai tineri – Partidul Comunist Român, PCR), sau era ceva aşa, semi-impus, semi-liber-consimţit. Pot să vă spun însă, că nimeni nu părea supărat, se anunţa de la asociaţia de locatari că în cutare duminică este zi de amenajare a zonelor verzi (cum fiecare organiza, deci şi asociaţiile de locatari, nu scăpau grijii părinteşti a partidului, cred că ceva-ceva impunere era totuşi…). Se mai spunea la cine sunt lopeţile, greblele, hârleţele.
Unii se mai fofilau, că nu sunt acasă, că au altă treabă, mult mai importantă, dar majoritatea ieşea în faţa blocului unde locuia, acţiunea fiind văzută şi ca un fel de socializare primăvăratică, mai o bere, mai o ţuică, mai prilej de poveşti la soare (îmi amintesc că era invariabil o zi frumoasă, cu mult soare).
Ieşeau mai ales bărbaţi, în timp ce nevestele lor şi respectiv mamele noastre, ale copiilor, priveau de pe geam. Fiecare venea cu idei, se puneau bazele unui mare rondou de flori în mijlocul zonei verzi (tatăl meu îi spunea în glumă „mormânt”), se plantau florile, era tuns gardul viu, era întinsă sârma care împrejmuia zona verde, spre a o proteja mai ales de noi, de copii, să nu ne jucăm cu mingea pe-acolo.
Din când în când, erau plantaţi copaci, cel mai adesea plopi şi salcâmi, uneori sălcii plângătoare. Mai erau şi nişte copaci ornamentali, din care mâncam pe rupte nişte fructe mici, roşii şi foarte acre – „merişoare”. Nu ne plăceau, dar ne plăcea să profităm de neatenţia celor care „păzeau” zonele verzi şi să le luăm din pomi.
Pe la ora două după-amiază, se termina totul, parcările din faţa blocurilor erau măturate şi oamenii se duceau acasă, fără a privi activitatea ca pe ceva ideologizant.
Prea puţini se mai gândesc astăzi la zonele verzi. O mare parte din zonele verzi nu mai există, fie au devenit parcări, fie au fost ocupate de câte o clădire, construită mai mult sau mai puţin legal. Plopii au fost tăiaţi, pentru că nu rezistă mai mult de 25 de ani, se uscă pe interior şi se pot prăbuşi. Deşi erau foarte estetici, nimeni nu s-a mai gândit să planteze plopi. S-au mai plantat copaci, nu foarte mulţi, nu în multe locuri, dar plopi nu.
Zonele verzi sunt lăsate, multe, în paragină. Am mai dat exemplu propriul bloc, din mijlocul Devei – se face curăţenie, de către cei de la primărie, dar gunoaiele ajung la loc cu o viteză fantastică, îmi propun să mă uit cine poate arunca atât de multe hârtii şi blestemate de pet-uri, pur şi simplu, nu-mi explic.
Oricum, am epuizat spaţiul. Sunt sigur că aţi prins ideea…