Categories: Actualitate

Controverse online din cauza unui efect vizibil: „mâinile Ozempic”

În ultima vreme, pe social media, a apărut discuția despre așa-numitele „mâini Ozempic” – o modificare vizibilă a mâinilor la persoanele care folosesc medicamente precum Ozempic pentru slăbit. Termenul se referă la mâini și de­gete extrem de subțiri, aproape sche­le­tice, observate la unii utilizatori ai a­cestor injectabile, scrie Stiripesurse.

Mult mai vizibile
Potrivit unui articol publicat de Daily Mail, termenul de „mâini Ozempic” face referire la aspectul extrem de subțire și osos al mâinilor și degetelor unor persoane care folosesc medicamentul Ozempic pentru a pierde în greutate.
Este vorba despre o pierdere rapidă de grăsime și masă musculară la nivelul în­tregului corp, inclusiv al mâinilor, ceea ce face ca oasele, venele și tendoanele să devină mult mai vizibile, explică experții.
Fenomenul a fost remarcat odată cu popularizarea injec­ți­i­lor pentru slăbit, când tot mai mulți pacienți au început să observe schimbări dramatice în forma mâi­nilor, dar și a taliei sau chiar a de­ge­telor. Unii au declarat că au fost nevoiți să-și redimensioneze verighetele din cau­za subțierii degetelor. Su­biectul a de­ve­nit viral pe rețelele sociale, unde cir­culă vide­o­clipuri care compară aspectul mâinilor unor celebrități înainte și după pierderea semnificativă în greu­tate.
Un exemplu adus în discuție este Khloé Kardashian, ale cărei mâini au fost comparate cu cele din urmă cu 10 ani. Publicul a speculat că schimbările ar pu­tea fi rezultatul tratamentelor cu Ozempic sau medicamente similare pentru slăbit.
Printre celebritățile menționate în ar­ticol se numără și Oprah Winfrey, care a declarat public că a recurs la injecții pentru pierdere în greutate. Jurnaliștii au folosit aspectul mâinilor sale ca exemplu de „mâini Ozempic”.

Este acest fenomen periculos?
Farmacista și nutriționista americană Deborah Grayson a explicat că „pier­de­rea grăsimii în zona mâinilor este posibilă cu orice versiune a acestui tip de tra­ta­ment, inclusiv cu Wegovy și Mounjaro”.
Ea a confirmat că termenul „mâini Ozempic” este deja folosit pentru a des­crie degetele excesiv de sub­țiri apărute în urma scăderii rapide în greutate.
„Nu este un efect advers în sens me­dical, ci un rezultat vizual al pierderii ra­pide de gră­sime. Din punct de vedere al să­nătății, acest lucru nu este pe­riculos”, a precizat Grayson.

Alte efecte similare
Fenomenul nu se limitează doar la mâini. Termeni precum „fața Ozempic”, „șoldurile Ozempic” sau „tălpile Ozem­pic” au apărut în limbajul curent pentru a descrie transformările corporale cau­zate de slăbirea accelerată.
Potrivit Daily Mail, aceste efecte sunt cauzate de faptul că pielea întinsă an­terior de excesul de greutate nu are timp să revină la forma inițială după pierderea rapidă a grăsimii. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

14 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

14 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

14 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago