Actualitate

Contestaţiile celor trei funcţionare de la Consiliul Judeţean condamnate pentru abuz în serviciu au fost admise

Sorina Popa

Tribunalul Hunedoara a admis contestaţiile formulate de Monica Georgescu (fost director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara), Dana Elena Gîrjob (şef Serviciu Control Urmărire Încasări Creanţe şi Executare Silită în cadrul CJ Hunedoara) şi Mihaela Dorina Ştefan (şef Administraţie Publică Locală în cadrul CJ Hunedoara), condamnate cu suspendare pentru abuz în serviciu.
Atunci, Daniel Dan a fost condamnat la trei ani cu suspendare, Monica Georgescu a fost condamnată tot la trei ani de închisoare cu suspendare, Mihaela Ştefan la pedeapsa de doi ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare, iar Dana Elena Gîrjob la pedeapsa de doi ani şi opt luni închisoare cu suspendare. Gîrjob, Ştefan şi Daniel Dan au fost acuzaţi că, fiind în comisia de examinare pentru şefia DGASPC, au fraudat concursul în favoarea candidatei Monica Georgescu.
Cei patru au atacat sentinţa Tribunalului Hunedoara la Curtea de Apel Alba Iulia, dar au pierdut, ea rămânând definitivă. Ulterior, după ce Curtea Constituţională a dezincriminat abuzul în serviciu, Daniel Dan a atacat din nou sentinţa, iar Curtea de Apel Alba a decis că abuzul în serviciu este dezincriminat, admiţându-i contestaţia. Între timp, după decesul celui care îi luase locul de secretar al judeţului, în urma susţinerii unui nou concurs, Daniel Dan a fost repus pe funcţie.
După ce, în luna noiembrie a anului trecut, Curtea Constituţională a precizat că soluţiile date de Curte au efectul unei legi pe care trebuie să le aplice toate instanţele, atunci cele trei foste funcţionare au depus o nouă contestaţie la executare. Miercuri, 6 februarie, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în cazul celor trei persoane, admiţând contestaţia acestora. Iată sentinţa pe scurt:
„Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi autorităţii lucrului judecat, invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Alba Iulia. II. Admite contestaţiile la executare formulate de condamnatele: Ştefan Mihaela Dorina; Gîrjob Dana Elena şi Georgescu Monica şi, în consecinţă: constată dezincriminată fapta de abuz în serviciu, dacă făptuitorul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, pentru care a fost condamnată contestatoarea Ştefan Mihaela Dorina prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Alba Iulia; Constată dezincriminată fapta de abuz în serviciu, dacă făptuitorul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, pentru care a fost condamnată contestatoarea Gîrjob Dana Elena; Constată dezincriminată fapta de complicitate la abuz în serviciu, dacă făptuitorul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, pentru care a fost condamnată contestatoarea Georgescu Monica”.
Instanţa a mai constatat că pedeapsa complementară prin care celor trei foste angajate ale Consiliului Judeţean Hunedoara le-a fost interzisă pe anumite perioade de timp exercitarea drepturilor de a fi alese în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat a fost executată de cele trei şi ca urmare a dispus încetarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării acestor drepturi.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și po­vestesc acum prin târg că un purtător de halat alb a…

3 zile ago

Bulina albă

Angelica Georgeta Tomuța, directorul AJOFM Hunedoara Pentru că a organizat ca la carte conferința de…

3 zile ago

Bulina neagră

E.C., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.…

3 zile ago

Crișcior: Sobe noi, cu bani de la stat, prin Programul „Rabla pentru sobe”

Magdalena Șerban Programul „Rabla pentru sobe”, prin care locuitorii din 27 de județe montane vor…

3 zile ago

Simeria. Tânăr băut și drogat, acuzat că și-a bătut mama

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și victima agresiunii au cerut instanței emiterea unui…

3 zile ago

Doi soți și-au bătut și jefuit o cumnată

Cei doi tâlhari, soț și soție, au fost trimiși de soțul victimei s-o urmă­rească și…

3 zile ago