Consulul SUA, interesat de Cetatea Devei

Nicolle Ebner

Vineri, 7 mai, consulul general al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, James Gray (foto), a început o vizită privată în judeţul Hunedoara, cu această ocazie, exprimându-şi intenţia de a vizita municipiul Deva. Pe lângă faptul că şi-a făcut noi prieteni în reşedinţa de judeţ, James Gray s-a confruntat şi cu o situaţie jenantă, pe care, însă, a tratat-o cu multă diplomaţie.

Întâlnire la Primăria Deva
Cu ocazia aniversării a 130 de ani de relaţii româno-americane, consulul general al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, James Gray, a programat o serie de vizite în ţară, care au început joi, la Timişoara. De asemenea, „în acest week-end, urmează să vizitez cel mai vechi parc naţional din România, cel din Retezat, iar astăzi (n.r. – vineri) am avut ocazia de a vizita prieteni şi oficiali din judeţul Hunedoara”, a declarat consulul general, în scurta conferinţă de presă, susţinută, la sfârşitul întâlnirii pe care a avut-o cu viceprimarii municipiului Deva, Corina Oprişiu şi Cosmin Costa. James Gray a răspuns cu multă amabilitate jurnaliştilor hunedoreni, interesaţi de soarta vizelor pentru români şi de noutăţile privind simplificarea sistemului de acordare a vizelor pentru SUA. Consulul general al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi-a exprimat consideraţia pentru Cetatea Devei, aflată în plin program de reabilitare, precum şi pentru locurile deosebite din România, unul dintre acestea fiind Parcul Naţional Retezat.
Greşeală de protocol
Din păcate, la capitolul protocol, reprezentanţii administraţiei locale au cam dat-o-n bară. Consulul general al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti a refuzat, delicat, să dea interviuri oficiale în faţa drapelelor celor două state, SUA şi România, fiind singurul care a remarcat că steagul american era pus invers pe bară, respectiv cu susul în jos. Până când s-au dezmeticit funcţionarii şi au schimbat poziţia steagului, James Gray s-a întreţinut cordial cu gazdele. La final, James Gray a declarat că va reveni cu mare plăcere în Deva, odată cu terminarea lucrărilor de reabilitare a Cetăţii Devei şi relansarea monumentului istoric în circuitul turistic.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Si uite asa s'a dovedit cat de competenti sunt bugetarii angajati pe criterii de ei stiute.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că niște salariați de la o primărie de sub cetate se distrează…

5 ore ago

Bulina albă

Ioan Vlad, primarul comunei Sălașu de Sus Pentru că Festivalul Narciselor continuă, iar an de…

5 ore ago

Bulina neagră

G.D., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni informatice.  

5 ore ago

Întâlnire cu Octavian Paler

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 21 mai 2026,…

5 ore ago

Analizele de sânge pot salva vieți. Cruciale pentru diagnosticul timpuriu și precis. Investigații multiple la Spitalul General C.F Simeria

Magdalena Șerban Analizele de sânge sunt esențiale pentru monitorizarea stării generale de sănătate, detectarea precoce…

5 ore ago

Parada micilor cavaleri și domnițe, în „2026 – Anul Iancu de Hunedoara”

Copiii de la Grădinița „Dumbrava Minunată”, costumați în prințese și cavaleri, au oferit un moment…

5 ore ago