Consiliul Judeţean este solidar cu primarii nemulţumiţi de politica bugetară a guvernului

Pentru Attila Gyorgy, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, inaugurarea sezonului estival la Geoagiu-Băi nu a fost un moment festiv de la un capăt la altul, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Hunedoara. Domnia sa a trebuit să explice primarilor hunedoreni, într-o întâlnire de lucru, de ce bugetele unui număr însemnat de primării hunedorene s-au diminuat drastic în acest an (70 la sută în cazul comunei Băiţa, potrivit deputatului Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, prezent la întâlnire), după ce Guvernul a adoptat noua politică bugetară, bazată pe „venitul minim garantat“.
Oficialul de la Bucureşti a explicat că există o greşeală de apreciere a nevoilor bugetare făcută în momentul adoptării noului sistem. „S-a evaluat iniţial că 5,5 miliarde de lei, cheltuieli minimale de funcţionare a autorităţilor publice din România, vor asigura şi consolidarea unui fond de echilibrare bugetară suficient pentru toate primăriile care au nevoie de un supliment de bani. Realitatea a fost că din această sumă, venitul minimal distribuit autorităţilor publice a ajuns la circa 5 miliarde de lei, mult mai mult decât s-a estimat, rămânând foarte puţini bani pentru reechilibrare bugetară“, a explicat Attila Gyorgy.
Aşa se face că în prezent, „deficitul bugetar“ cu care se confruntă primăriile României este, potrivit oficialului, de 1,1 miliarde de lei. Ca într-o odă a neputinţei, Attila Gyorgy precizează că în acest moment, pentru astuparea acestei „găuri bugetare“, Guvernul nu poate consolida legal mai mult de 360 de milioane de lei, bani total insuficienţi pentru a garanta buna funcţionare a administraţiilor după rectificarea bugetară anunţată după 1 iulie a.c. În medie, aceasta înseamnă o sumă de doar 7-8 milioane de lei alocată reechilibrării bugetare pe fiecare judeţ.
Unul din motivele lipsei de fonduri invocat de secretarul de stat a fost această perioadă marcată de relaxarea fiscală şi care în prima fază provoacă un recul la bugetul consolidat al statului. Pe urmă, ar fi în ecuaţie şi constrângeri legislative. „Nu putem mai mult. Suntem îngrădiţi de lege (Legea Finanţelor Publice, Legea Administraţiei Publice Locale). Ca să putem aloca bani suficienţi primăriilor pe noul mecanism de alocare e nevoie de schimbări legislative promovate în Parlament”, a mai spus Attila Gyorgy.

„Trebuie găsite soluţii imediate!“
Invitat la întâlnirea de lucru cu primarii hunedoreni, Dorin Gligor (foto), şeful administraţiei publice hunedorene, a criticat noul mecanism de alocare bugetară pentru U.A.T.-uri, implementat de Guvernul României.
„Guvernul a centralizat mecanismul de reechilibrare bugetară la primării atunci când a anulat această abilitare consiliilor judeţene. Decizia se dovedeşte catastrofală. Primăriile sunt puse deja în imposibilitatea de a funcţiona, ce să mai vorbim de iniţiative şi planuri de dezvoltare comunitară. Impactul acestui mecanism de alocare şi reechilibrare al Guvernului este devastator. O simţim şi noi la Consiliul Judeţean Hunedoara. Se ştie că judeţul nostru are cea mai mare reţea de drumuri judeţene din ţară. Prin mecanismul „venitului minim“, bugetele alocate sunt atât de mici anul acesta, încât se prefigurează un dezastru şi în acest domeniu al infrastructurii rutiere. Aşa cum a găsit soluţii rapide să implementeze acest mecanism deficitar, Guvernul are obligaţia acum să-l facă să funcţioneze pentru binele românilor sau să renunţe la el. E nevoie de soluţii imediate”, a declarat Dorin Gligor, şeful administraţiei judeţene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

14 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago