Categories: Actualitate

Consiliul Judeţean a aprobat construirea unui centru de radioterapie la spitalul din Deva

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat, vineri, nota conceptuală şi tema de proiectare pentru înfiinţarea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a unui centru de radioterapie ce va folosi radiaţii cu energie înaltă, acesta urmând să funcţioneze împreună cu Secţia de oncologie într-o clădire nouă, ce va fi construită în curtea unităţii medicale.

Investiţia a fost estimată la peste 35,7 milioane lei, inclusiv dotările cu echipamente de specialitate, clădirea fiind prevăzută cu demisol, parter şi două etaje. Banii necesari vor fi suportaţi de la bugetul CJ Hunedoara.

Potrivit hotărârii, centrul de radioterapie şi secţia de oncologie vor avea 45 de paturi, bolnavii urmând să poată beneficia de tratamente care folosesc radiaţiile cu energii înalte, deoarece acum SJU Deva nu dispune de un asemenea serviciu medical.

Din analiza incidenţei cazurilor oncologice, se apreciază că de centrul de radioterapie ce va folosi radiaţiile cu energii înalte vor beneficia circa 630 de bolnavi anual.

În prezent, persoanele care au nevoie de tratamentul cu radiaţii cu energii înalte sunt nevoiţi să se îngrijească în spitale din Timişoara, Sibiu şi Cluj-Napoca.

„Investiţiile pe care le facem la unităţile medicale din subordine sunt mărturii ale preocupării noastre constante pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale. Pentru realizarea acestor proiecte, atragem fonduri prin Compania Naţională de Investiţii, dar alocăm şi sume din bugetul judeţean”, a precizat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Consilierii judeţeni au mai aprobat, vineri, trei proiecte care au ca temă modernizări sau dotări ale unor secţii din spitalul judeţean din Deva, între acestea fiind înscrise dotări la Secţia de obstetrică-ginecologie, modernizarea laboratorului de recuperare şi balneologie, precum şi reabilitarea şi dotarea centrului de stomatologie.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj de la noi s-a îm­bo­gățit în anii…

6 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Popescu, antrepenor Pentru că a ales să investească în municipiul Hunedoara câteva milioane de…

6 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestată, fiind acuzată de infracțiunea de înșelăciune.

6 ore ago

Percheziții de amploare la mafia fondurilor Start-up Nation – 2,4 milioane de lei prejudiciu

Polițiștii și procurorii au descins joi dimineață în mai multe județe din țară și în…

6 ore ago

Bărbat din Hunedoara, reținut pentru influențarea declarațiilor martorilor într-un dosar penal

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut pentru…

6 ore ago