Categories: Actualitate

Consilieri-problemă, primar cu probleme

Magdalena Şerban

Ce folos să păstoreşti o comună frumoasă, dacă nu eşti lăsat să o faci cum trebuie. Cam aşa stau lucrurile la Brănişca şi aşa vor continua şi în 2011, pentru că greutăţile parcă nu se mai termină pentru primarul Teodor Lazăr (foto).

„Instanţa să facă dreptate’’

Istoria problemelor a început în 2008 pentru primarul comunei Brănişca, atunci când cinci membri PSD au fost puşi de edil pe lista consilierilor locali, dar din partea PNL. La vremea stabilirii viceprimarului, unul dintre aceştia a încercat să-şi asigure locul, însă planul nu i-a ieşit întocmai. Astfel, patru dintre ei, cuprinşi de febra puterii, au refuzat să mai participe la şedinţele Consiliului Local. Drept urmare, după o şedinţă a Comitetului Comunal, s-a întocmit către conducerea PNL Hunedoara, propunerea de excludere din rândul partidului a celor patru, pe motivul lipsei repetate de la şedinţe. După excludere, în locul lor au fost validaţi ca şi consilieri locali supleanţi alţi membri PNL, însă ca să fie pusă cireaşa pe tort, încă doi membri ai Consiliului Local Brănişca din partea PSD şi unul din partea PNG nu au mai venit nici ei la şedinţe. Nici conducerea PSD şi nici cea a PNG nu au vrut să ia act de acest demers şi nu au numit alţi aleşi în locul lor, rezultând şapte consilieri-problemă. Ba mai mult, edilul a fost chemat în instanţă, unde s-a constatat „dizolvarea de drept a CL Brănişca, începând cu data de 4.06.2009 şi nulitatea Hotărârii nr. 27/2009”. Pus în faţa unei astfel de situaţii, primarul nu a stat cu mâinile în sân şi a făcut recurs, după cum era şi normal, la Curtea de Apel Alba-Iulia, cu termen pe 26 ianuarie. „Avem opt consilieri în momentul de faţă. Încercăm să rezolvăm problemele aşa cum trebuie. Nu ştiu ce au crezut cei care ne-au dat în judecată, dar probabil, s-au gândit că primăria va sta pe loc cu orice acţiune, din cauza acestei situaţii“, spune Teodor Lazăr.

Lista nemulţumirilor continuă

Şi problemele nu se opresc aici. Din cauza salariilor mici, mai mulţi funcţionari ai primăriei au demisionat. Aşa se face că primăria mai are acum doar cinci salariaţi, nepunându-i la socoteală pe primar şi pe viceprimar. Munca s-a dublat, iar salariile sunt sub orice critică: „Nu e de mirare că au plecat. Cum să-i ceri unui om flămând să tragă dublu la căruţă? Munca persoanelor care au plecat e acum în mâinile celor rămaşi, aceştia făcând toată treaba“, adaugă, supărat, edilul. Lucrările ce ţin de dezmembrare, intabulare, parcelare sau emitere de titluri în cazul autostrăzii care va trece prin judeţul Hunedoara dinspre Lugoj, afectează cinci localităţi, Brănişca, Ilia, Gurasada, Dobra şi Şoimuş. Nici în acest caz, problemele nu au întârziat să apară la Brănişca, oamenii fiind nemulţumiţi că în urma parcelării, s-au trezit că le-a fost cumpărată doar o bucată de pământ, cealaltă rămasă neputând nici să o folosească, nici să o vândă, ci pur şi simplu fiind nevoiţi să plătească impozitele aferente pentru porţiunea respectivă, în continuare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asa le trebuie!
    La alegeri au fost "intro- buna intelegere",rezultat : toata lumea multumita!
    E drept ca e mai greu cind este de impartit ciolanul!!!!
    -La unii le revin mai tot timpul oasele .... si mai miriie!!!!!

  • DATORIA VOASTRA DE CONSILIERI ESTE SA VA INTERESATI DE OAMENII DIN ORASUL CARE VAU VOTAT,SA VEDETI DACA AU SEVICI,DACA AU CE MANCA,NU SA-I OBLIGATI LA FURAT,SI LA CEI CARE SE ELIBEREAZA DIN INCHISORI NU VA GANDITI SA LE OFERITI UN LOC DE MUNCA,VA TREZITI CAND MERGETI PE STRADA CA VA DA CINEVA CU CEVA IN CAP SI VA FURA PLASA CU MANCARE,NU VA INTERESEAZA DE ACESTI OAMENI,LUA-TI SALARIU DE LA STAT PENTRU CA STATI.RUSINE SA VA FIE CONSILIERI FARA RESPECT.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie e pe făraș, după ce nu a ascultat ordinele…

2 ore ago

Bulina albă

Gelu Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că aproape toți absolvenții acestei facultăți…

2 ore ago

Bulina neagră

Septimiu T., din municipiul Deva Pentru că a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după…

2 ore ago

Peste 80% dintre absolvenţii Facultăţii de Inginerie şi-au găsit un loc de muncă în specialitate

Peste 80 la sută dintre absolvenţii Fa­cultăţii de Inginerie Hunedoara (FIH), din cadrul Universităţii Politehnica…

2 ore ago

„Spartanii” de la Hunedoara au făcut victime colaterale

Patru hunedoreni au fost deja con­damnați în dosarul „revoltei din Hunedoara”, când mai mulți locuitori…

2 ore ago

Enervat de colegul de celulă, un deținut din Hunedoara a fost la un pas de crimă

Și-a băgat în comă camaradul de detenție după ce l-a lovit cu un tele­vizor în…

2 ore ago