Categories: Ultima Ora

Consfătuirea membrilor PP-DD din județ

                    Circa 500 de membri ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu din întreg judeţul Hunedoara se întâlnesc astăzi, sâmbătă, la Petroșani, cu conducerea centrală a formațiunii. Întâlnirea are loc la Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu, iar temele de discuţie vor fi legate de alegerile europarlamentare care se apropie, dar şi de stuaţia în care se află la acest moment ţara sub guvernarea PSD-PNL. Conducerea PP-DD va prezenta şi un proiect de alcătuire a unui guvern din umbră, pregătit să preia guvernarea la alegerile viitoare. Senatorul Haralambie Vochițoiu (foto), liderul  PP-DD Hunedoara și vicepreşedinte al partidului, a declarat că în cadrul întâlnirii se va analiza şi situaţia fiecărei organizaţii de partid din judeţ, iar întrunirea va avea caracter public, astfel ca orice persoană care doreşte să poată lua parte. (Maximilian Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

5 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

5 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

5 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

5 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

5 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

5 ore ago