Nicolle Ebner
Pentru a readuce liniştea în rândul angajaţilor Spitalului orăşenesc Haţeg, prefectul Dorin Gligor a cerut managerului şi directorului economic să-şi prezinte demisia, în această dimineaţă.
Control de la minister
Ieri, cei 18 asistenţi medicali şi brancardieri de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Haţeg au reluat greva foamei, după o săptămână în care au aşteptat ca Prefectura să găsească soluţii pentru plata drepturilor băneşti restante-sporurile salariale şi orele suplimentare în valoare de aproape 110.000 de lei. După ore lungi de negocieri, conducerea prefecturii şi protestatarii au ajuns la o înţelegere, în urma căreia angajaţii nemulţumiţi au renunţat la protest. Potrivit prefectului Dorin Gligor, la unitatea spitalicească va fi efectuată o restructurare de personal, iar angajaţii vor primi, în această lună, parte din restanţele salariale. De asemenea, în paralel cu comisia mixtă formată din reprezentanţi ai Corpului de Control al prefectului, DSP şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate care face verificări pe linie de management, la spitalul din Haţeg va sosi, joi, şi o comisie de control din partea Ministerului Sănătăţii, care va verifica modul în care s-au făcut achiziţiile de aparatură medicală, domeniu în care s-au identificat deja o serie de nereguli, a mai declarat prefectul judeţului, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Unitatea este subfinanţată
Conducerea spitalului din Haţeg susţine că unitatea este subfinanţată cu aproape 20 la sută din cât ar fi necesar, iar din acest motiv s-au acumulat datorii la cheltuielile de personal de 1,7 milioane de lei, iar la furnizorii de medicamente şi servicii, de aproape un milion de lei. Ieri, prefectul a cerut demisia celor doi manageri ai spitalului. Iniţial, directorul economic şi-a semnat demisia, însă a revenit asupra deciziei. Negocierile
s-au încheiat în jurul orei 18.00, timp în care, UPU a fost deservită de asistente din cadrul altor compartimente ale unităţii sanitare. De asemenea, cazurile grave au fost
redirecţionate spre spitalele din Petroşani şi Hunedoara.
Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…